Romania La Zi

VIDEO. Atracţii turistice în Banatul Montan

post-img

Cheile Nerei sunt unul dintre cele mai frumoase obiective turistice ale Banatului Montan. Şi un sit UNESCO. Sunt locuri cu totul speciale pentru iubitorii de natură. Odată cu venirea primăverii, zona este vizitată de zeci de turişti, relatează stiriletvr.ro.

Cascada Văioaga este primul popas în drumul către Ochiul Bei. Este o cădere de apă de şapte metri, una dintre cele mai înalte şi mai spectaculoase din Banatul Montan. Acolo se pote ajunge cu maşina, dar cei mai mulţi parcurg traseul pe jos sau cu bicicleta. Aşa profită din plin de aerul curat şi privelişti unice.
 

Ochiul Bei este principala atracţie a acestui traseu. Este locul în care Pământul îşi deschide pleoapa ca să privească cerul. Aşa l-au supranumit cei care l-au admirat de sute de ani.

Lacul, de un albastru-verzui fascinant, nu îngheaţă niciodată. Iar temperatura apei este constantă pe tot parcursul anului, între 4 şi 8 grade Celsius.

Un alt obiectiv interesant în Banatul Montan este La Tunele. Şapte galerii săpate în stâncă de localnicii din zonă, în urmă cu mai bine de 150 de ani. Oamenii care lucrau în exploatările miniere le foloseau pentru a ajunge mai uşor acasă.