Romania La Zi

VIDEO. Agenda României în context european. Victor Negrescu: În toamnă, ne propunem să lansăm priorităţile pentru preşedinţia Consiliului UE 2019

post-img

Este a doua zi a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române - o zi care a început cu sesiuni cu uşile închise. S-a vorbit despre agenda României în context european. Jurnalistul TVR Loara Ştefănescu a discutat cu ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu.

Ministrul Afacerilor Europene de la Bucureşti, Victor Negrescu, a declarat că, în toamna acestui an, vor fi anunţate priorităţile pentru preşedinţia Consiliului UE, pe care România o va exercita în primul semestru al anului 2019.

"Am accelerat procesul de pregătire. Am redemarat tot procesul de consultare publică cu toate ministerele. În toamna acestui an, ne propunem să lansăm conceptele principale şi secundare ale preşedinţiei noastre cu priorităţile naţionale. Demersul este unul accelerat. Această preşedinţie este un moment extraordinar pentru a îmbunătăţi imaginea ţării noastre la nivel european", a afirmat Victor Negrescu.

Victor Negrescu spune că este necesar "un consens politic în ceea ce înseamnă afaceri europene, pentru a putea conta la Bruxelles."

"Punctul nostru de vedere este că astăzi agenda europeană este una mult mai tehnică, în care este nevoie de foarte mult profesionalism, de o foarte bună pregătire, de o foarte clară abordare cu privire la aceste subiecte pentru a putea conta în plan european. Am vorbit de un mesaj esenţial pentru noi: necesitatea de a avea un consens naţional, un consens politic în ceea ce înseamnă afaceri europene, pentru a putea conta la Bruxelles. Altfel, dacă nu reuşim să vorbim pe o singură voce, cu siguranţă, vom întâmpina dificultăţi", a declarat ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu.

"Eu cred că în ultima lună şi jumătate reuşim să avem un punct de vedere comun între toate instituţiile statului -  că vorbim de Guvernul României, de Parlamentul României sau de Administraţia Prezidenţială. O dovadă este vizita preşedintelui Macron la Bucureşti, unde cred că am reuşit să transmitem aceleaşi mesaje. Eu cred că trebuie să continuăm în această linie - linie dată inclusiv de premierul Mihai Tudose, care îşi doreşte ca România să aibă un profil mai important la nivel european", a mai spus Victor Negrescu.

La Bucureşti continuă evenimentele dedicate corpului diplomatic şi consular român - Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.