Romania La Zi

VIDEO. A lăsat sutana ca să păzească graniţa României. Un preot de 37 de ani se face poliţist de frontieră

Un preot care a slujit şapte ani în biserică vrea să fie poliţist de frontieră. Are 37 de ani, a fost prelat în Mehedinţi şi spune că a făcut acest pas întrucât îşi doreşte un venit mai sigur pentru familia lui, scrie StirileTVR.

Vasile Pântea este preotul care a lăsat sutana ca să păzească graniţa României. De la cruce şi Evanghelie, părintele a trecut la cătuşe şi pistol, pe care le mânuieşte cu destulă pricepere.

El spune că ar vrea să fie şi preot şi poliţist, dar nu-l lasă canoanele bisericeşti. Nu a renunţat uşor la haina preoţească, însă voia un trai mai sigur pentru familia sa. Este căsătorit şi are o fetiţă.

El a fost deja repartizat la graniţa cu Serbia. Fostul preot se va apuca de lucru peste o lună, când vor lua sfârşit cele trei luni de instruire.