Victor Negrescu: Preşedinţia română a Consiliului UE poate oferi dezbateri reale despre viitorul UE
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Victor Negrescu: Preşedinţia română a Consiliului UE poate oferi dezbateri reale despre viitorul UE

România poate oferi, pe perioada celor şase luni în fruntea Consiliului Uniunii Europene, oportunitatea unei dezbateri reale despre viitorul UE, susţine ministrul afacerilor europene, Victor Negrescu. 

Un lucru extrem de important este că, pe perioada mandatului României, va fi stabilit mandatul viitoarei Comisii Europene, iar România îşi propune să aibă o preşedinţie centrată de pe cetăţean. 

"Avem summitul de la Sibiu, care are aceasta tematică, şi sperăm ca de acolo sa vină o declaratie despre cum ne dorim noi să arate Uniunea Europeana pe viitor. Si mai avem înca ceva: pe perioada mandatului nostru, va fi stabilit mandatul viitoarei Comisii Europene. Practic, în iunie anul viitor, liderii europeni vor decide agenda liderilor pentru urmatorii cinci ani, o agenda care practic dă un mandat clar viitoarei Comisii Europene. Şi e bine ca se întâmpla în perioada preşedinţiei noastre, pentru că sperăm noi ca acel mandat sa fie unul clar, ferm, coerent, apropiat de oameni şi de aceea noi spunem că preşedintia noastră va fi o preşedinţie centrată pe cetăţean", a subliniat ministrul Negrescu la emisiunea Serviciul de noapte cu Maria Ţoghină, de la Radio România Actualităţi.

Pacientul să aibă acces la servicii medicale  în toată Uniunea Europeană

Victor Negrescu a vorbit despre lansarea proiectului "Garanţia Europeană pentru Sănătate", potrivit căruia pacienţii români vor putea să beneficieze de tratament în Uniunea Europeană şi să aibă acces la tehnologiciile medicale de ultimă oră.

"Eu sunt cel care a lansat în plan european - şi ma bucur că doamna ministru a sănătatii sprijină acest demers - un proiect denumit generic Garantia Europeana pentru Sanatate, e un proiect discutat deja cu comisarul de resort. Ce înseamnă acest lucru? Să parcurgem paşi importanţi, nu va fi usor, nu se va întâmpla mâine, dar sa parcurgem pasi importanti, ca pacientul, oriunde se afla el, sa aiba acces la acele servicii medicale de care are nevoie. Adică, mai exact, dacă un copil se naste în România, si are o problema medicală si nu poate fi salvat la noi în ţară, pentru ca nu exista tratament la noi în tara, sa poata fi salvat fara prea multa birocratie, fara prea multe hârtii, în tara europeana unde exista solutia medicala, pentru ca suntem toti cetateni europeni si ar trebui sa avem acces inclusiv la aceste lucruri. Mai mult decât atât, uneori exista solutii medicale în alte state europene, pentru ca s-au ivnestit bani europeni, pentru a aduce acea tehnologie acolo, deci ar trebui ca toata lumea sa beneficieze", a spus ministrul Victor Negrescu.

Mobilitatea pacientului trebuie sprijinită, astfel încât şi cetăţenii români să poată beneficia de tratamente cardiologice sau oncologice din statele cu soluţii medicale mai puternice. 

"Daca se ofera un tratament într-un alt stat membru, ar trebui sa existe mai multe echipe mixte, adica cu profesionisti din toate statele membre, pentru a avea un transfer de competente si UE trebuie sa sprijine acest transfer de competente - cu acest scop final, ca sa salvam cât mai multe vieti, folosind ceea ce avem în plan european, pentru ca cred ca valoarea adaugata adusa de aceasta constructie comuna este ca putem sa folosim ce are fiecare stat mai bun de oferit - si în domeniul sanatatii, sunt state care sunt mai puternice, au solutii medicale mai dezvoltate pe cardiologie si altele care au pe partea de cancer si ar fi bine sa folosim aceste cunostiinte pe care le avem, aceasta expertiza si s-o sprijinim cu fonduri europene, în asa fel încât în final, ceea ce sa fie cel mai important, ceea ce trebuie sa fie cel mai important este viata omului si pacientului, si cred ca mobilitatea pacientului trebuie sa fie sprijinita si sa cream aceasta garantie", a mai subliniat ministrul Negrescu.. 

România lansează Secretariatul Strategiei Dunării

România a obţinut preşedinţia Strategiei Dunării, iar acum deţine Secretariatul acestei Strategii, preluat de la Germania.

În aproximativ o lună, România va lansa la Bucureşti Secretariatul Strategiei Dunării, iar pentru această  activitatea de comunicare a Strategiei Dunării, va primi fonduri euorpene. 

"Credem ca Dunarea are un potential enorm pentru întreaga Europa si cred ca e un potential pe care România nu îl fructifica, pentru ca nu avem o reglementare europeana, nu avem mai multa implicare din partea UE pentru a folosi acest potential. Ori România trebuie sa stiti ca în integralitate, toata tara, este cuprinsa în aceasta Strategie macroregionala. Si ne dorim pentru Dunare si pentru aceasta politica comuna ca sa folosim potentialul sau din punct de vedere al navigabilitatii, adica, potentialul pentru transport, potentialul pentru schimburi culturale în regiune, potentialul pentru proiecte comune între autoritatile locale, potentialul în ceea ce înseamna infrastructura din zona Dunarii, inclusiv porturi si chiar în sensul acesta sunt câteva proiecte demarate, deci, acesta ar reprezenta, cum sa spun, nuanta nationala pe acest subiect economic, social, pus în prim planul agendei noastre pe perioada mandatului nostru în fruntea Consiliului UE", a subliniat Victor Negrescu la Serviciul de noapte cu Maria Ţoghină.
Similare