Romania La Zi

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a fost într-o vizită de lucru pe şantierul stadionului din Craiova

post-img

Viceprim-ministrul Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), a fost ieri pe şantierul stadionului din Craiova, unde a primit asigurări că lucrările vor fi finalizate până în toamna acestui an.

MDRAPFE finanţează în Craiova, prin Compania Naţională de Investiţii, un complex sportiv care include un stadion modern cu o capacitate de peste 30 000 de locuri şi care poate găzdui competiţii de fotbal de nivel internaţional, dar şi competitii pentru alte tipuri de sporturi: rugby, oina, hochei pe iarbă, minihochei sau fotbal american, expoziţii, evenimente culturale şi sociale. Complexul va fi prevăzut cu spaţii de cazare pentru sportivi, spaţii comerciale şi parcări.

Tot în cadrul vizitei au avut loc şi întâlniri cu primarii localităţilor din judeţ, discuţiile fiind axate pe proiectele locale de dezvoltare şi programele de finanţare gestionate de MDRAPFE.

„Vă felicit pentru tenacitatea de a vă lupta pentru proiectele Doljului şi ale Craiovei. Vrem să asigurăm cele 10 servicii de bază pentru modernizarea satului românesc. În zona dumneavoastră, sunt proiecte prin PNDL - etapa I în valoare de peste 300 milioane lei. Aveţi asigurată finanţare pentru finalizarea obiectivelor de investiţii şi vă aşteptăm cu facturile la decontare”, a declarat Sevil Shhaideh.

Craiova este unul dintre centrele urbane pe care se axează dezvoltarea policentrică a României, prevăzută în Strategia de Dezvoltare Teritorială pentru orizontul de timp 2035, strategie elaborată la nivelul MDRAPFE.