Veşti bune pentru investitorii din Delta Dunării. Ministrul Turismului vine în sprijinul operatorilor
Sursa foto:HaiHui.ro Vizualizari:

Veşti bune pentru investitorii din Delta Dunării. Ministrul Turismului vine în sprijinul operatorilor

Ministrul Turismului din România, Bogdan Trif, a venit în întâmpinarea celor care îşi doresc să investească şi să dezvolte zona Deltei Dunării.

Este vorba de un act normativ special, dedicat investitorilor în turismul din deltă, care facilitează construcţia de pensiuni agroturistice şi implicit accesarea de fonduri pentru dezvoltarea turismului pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Astfel, suprafaţa de teren aferentă unei pensiuni agroturistice din Deltă scade de la minimul de 1000 mp, la minimul de 200 mp. Noua prevedere era necesară pentru că această zonă este limitată ca suprafaţă de uscat, iar vechile condiţii de dezvoltare turistică făceau imposibile majoritatea investiţiilor în una dintre cele mai atractive zone din ţara noastră, dar şi din Europa. Aşadar şi cei care deţin suprafeţe mici de teren în Deltă, înconjurate sau traversate de apele Dunării, pot dezvolta de acum, pensiuni agroturistice şi pot primi bani pentru investiţii.

Bogdan Trif a discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea despre aceste noi facilităţi şi a cerut autorităţilor locale să creeze la rândul lor condiţii pentru atragerea de noi investitori şi pentru dezvoltarea cât mai rapidă a Deltei Dunării şi implicit a zonelor limitrofe.

“Orice construcţie de tip agroturistic în zona Biosferei Deltei Dunării va fi pemisă de acum, chiar dacă zona de uscat se va întinde doar pe 200 mp, însă doar în condiţiile şi sub prevederile stricte de protecţie a mediului, faunei şi florei din Deltă. Sunt susţinătorul dezvoltatorilor în turismul românesc, dar rămân cel mai îndârjit protector al zonelor naturale din România. Nu voi tolera nicio abatere de la regulile de mediu, pentru că sunt adeptul proiectelor turistice sustenabile, durabile şi dedicate generaţiilor viitoare.” a precizat ministrul.

Acesta a răspuns invitaţiei reprezentanţilor Consiliului Judeţean la inaugurarea celui mai mare restaurant plutitor care va naviga pe apele Dunării. În acest context, a ţinut să se întâlnească, înainte de deschiderea sezonului estival, cu autorităţile şi operatorii turistici din Constanţa, Tulcea şi Delta Dunării, alături de care a dezbătut problemele cu care se confruntă astăzi turismul din zonă.
Similare