Romania La Zi

Universitatea din Bucureşti, prima la nivel naţional în topul QS, în 16 domenii de studiu

post-img

Universitatea din Bucureşti ocupă prima poziţie la nivel naţional pentru 16 domenii de studiu diferite, în clasamentul QS 2017 al universităţilor în funcţie de domeniu, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, cele 16 domenii sunt: Limba şi literatura engleză, Lingvistică, Limbi moderne, Filozofie, Inginerie — Minerale, Ştiinţe biologice, Farmacie şi Farmacologie, Chimie, Geografie, Ştiinţe ale mediului, Matematică, Ştiinţe ale comunicării şi Media, Sociologia dezvoltării, Drept, Sociologie, Statistică şi cercetare operaţională.

Universitatea din Bucureşti susţine că se remarcă la nivel naţional prin cele mai bune două domenii fundamentale la nivel naţional: Ştiinţe ale naturii, respectiv Ştiinţe Sociale şi Management.

O altă noutate pe care o aduce a şaptea ediţie a clasamentului universităţilor o reprezintă evaluarea domeniului Economie şi Econometrie, clasată pe locul doi la nivel naţional şi poziţionată în Top 351-400 la nivel internaţional.

„Din perspectivă internaţională, este de remarcat că Lingvistica ocupă un loc în Top 151-200 mondial. Pe domenii fundamentale, Ştiinţele sociale şi Managementul, Artele şi Ştiinţele umaniste şi Ştiinţele naturii se situează în plan global în Top 500, astfel: Ştiinţele sociale şi Management, top 401-450, Artele şi Ştiinţele umaniste, top 451-500, Ştiinţele naturii, în top 401-450”, susţine sursa citată.