Romania La Zi

Trei români se află printre persoanele rănite în atentatul de la Barcelona

post-img

Trei români sunt răniţi în urma atentatului sângeros de la Barcelona, potrivit Ministerului de Externe. Ambasada României la Madrid şi Consulatul General al României la Barcelona a anunţat că o a doua victimă de cetăţenie română a fost identificată printre persoanele rănite în urma atacului terorist din Barcelona.

„Autorităţile spaniole au informat în această dimineaţă Consulatul General al României la Barcelona că printre persoanele rănite în urma atentatului terorist din Barcelona a fost identificată o a treia victimă de cetăţenie română. Potrivit aceloraşi surse oficiale, şi acest cetăţean român este spitalizat, stare sa nefiind gravă", se arată în comunicatul MAE.

O furgonetă a intrat, joi, pe artera Rambla din Barcelona şi a parcurs aproape 600 de metri printre pietoni, apoi s-a izbit de un chioşc, iar şoferul a fugit.

Răniţii sunt persoane din peste 20 de ţări. Potrivit EFE, sunt cetăţeni din Spania, Franţa, Germania, Olanda, Argentina, Venezuela, Belgia, Peru, România, Irlanda, Cuba, Grecia, Macedonia, Marea Britanie, Austria, Pakistan, Taiwan, Canada, Ecuador, America, Filipine, Kuweit, Turcia şi China.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, a doua victimă de cetăţenie română a fost transportată şi internată la un spital din regiune pentru îngrijiri medicale de specialitate, starea sa actuală fiind stabilă.

Celula de criză a Ministerului Afacerilor Externe îşi continuă activitatea, iar Ambasada României la Madrid şi Consulatul General al României la Barcelona sunt pregătite să acorde întreaga asistenţă consulară posibilă.

MAE reaminteşte cetăţenilor români afectaţi că pot solicita asistenţă consulară la telefonul Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535 sau +34 934 344 223, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă; sau la numerele de urgenţă ale oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853 şi misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032.