Romania La Zi

România vrea o creştere a prezenţei militare a SUA pe teritoriul său

post-img

Ministrul apărării naţionale, Nicolae Ciucă, a discutat cu omologul său american, Mark Esper, despre suplimentarea prezenţei militare americane pe teritoriul României, în contextul în care urmează să găzduiască o nouă structură NATO pe teritoriul său – un corp multinaţional – şi care va fi amplasată la Sibiu.

Conform unui comunicat al MApN remis CaleaEuropeană.ro, ministrul român a prezentat succint omologului american stadiul implementării măsurilor subsumate prezenţei avansate adaptate (tFP) a NATO pe flancul estic aliat, evidenţiind rolul important al României în dezvoltarea structurilor de comandă-control aliate în regiune.

“Corpul Multinaţional de Sud-Est de la Sibiu va asigura, alături de comandamentul de Divizie Multinaţională de la Bucureşti şi Brigada Multinaţională Sud-Est de la Craiova, o arhitectură de securitate esenţială pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice,” a arătat ministrul Nicolae Ciucă.

În prezent, pe linie militară, România găzduieşte o Unitate NATO de Integrare a Forţelor (NFIU), Brigada Multinaţională de la Craiova şi Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est de la Bucureşti.

Atât NFIU din România, cât şi cel din Bulgaria, împreună cu brigada de la Craiova se află sub structura de comandă a Comandamentului Multinaţional de la Bucureşti. Constituirea acestui comandament la nivel de corp de armată – o structură similară există deja în Polonia – ar asigura un lanţ de comandă între unităţile aliate pe care România deja le găzduieşte şi Comandamentul Forţelor Întrunite de la Napoli.

Totodată, în discuţia Ciucă-Esper au mai fost analizate perspectivele de consolidare a prezenţei forţelor SUA pe teritoriul României şi oportunităţile oferite de proiectele demarate de ţara noastră pentru modernizarea infrastructurii şi dezvoltarea unor facilităţi militare.