Oficiali din România şi Polonia au semnat marţi, la sediul MAI, un acord cadru de furnizare a 12 elicoptere medii-grele multifuncţionale Black Hawk, destinate efectuării de misiuni de salvare de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Valoarea contractului pentru elicopterele fabricate în Polonia este de aproape 270 de milioane de euro.
Valoarea contractului este de peste 269 milioane euro fără TVA, aeronavele fiind fabricate în Polonia de către compania PZL Mielec, unde sunt construite pentru Europa elicopterele Black Hawk ale celor de la Sikorsky/Lockheed Martin.
În competiţia pentru elicoptere medii/grele pentru IGSU s-au mai înscris cu oferte şi Leonardo şi Airbus, ultimii având şi o fabrică la Braşov. Conform procesului verbal la deschiderea ofertelor, citat de Hotnews.ro, Leonardo oferă 12 aparate pentru un preţ total de 299 milioane de euro, iar Airbus oferă doar 8 aparate pentru un preţ total de 256,9 milioane de euro.
Elicopterele vor fi livrate la sfârşitul anului 2023, iar instruirea piloţilor şi a personalului tehnic va începe în cel mai scurt timp.
La ceremonia de semnare a acordului au participat ministrul de Interne, Lucian Bode, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz, reprezentantul Ambasadei Poloniei, precum şi oficiali ai companiilor PZL Mielec, Sikorsky şi Lockheed Martin.
“Aceste elicoptere medii-grele multifuncţionale, care pot deservi misiuni de salvare atât pe mare, cât şi pe uscat, reprezintă o resursă extrem de valoroasă pentru România (…). Acest proiect s-a materializat în urma unei competiţii deschise, în condiţii de totală transparenţă (…). Aceşti ultimi doi ani de pandemie ne-au făcut să conştientizăm importanţa vitală a unor domenii de activitate şi riscurile la care ne expunem, dacă nu pregătim din timp sistemele publice să facă faţă unor şocuri, şi mă refer în primul rând la sistemul medical, la cel de urgenţă şi cel al ordinii publice. Cred că am învăţat în acest an un şir de lecţii de responsabilitate şi solidaritate, din păcate multe dureroase pentru întreaga societate românească”, a afirmat ministrul Lucian Bode.