România, solidară cu Croaţia. Klaus Iohannis transmite disponibilitatea de a ajuta după cutremurele care au lovit ţara din Balcanii din Vest
Sursa foto:Calea Europeană Vizualizari:

România, solidară cu Croaţia. Klaus Iohannis transmite disponibilitatea de a ajuta după cutremurele care au lovit ţara din Balcanii din Vest

România îşi exprimă solidaritatea cu Croaţia, după cutremurele care au lovit ţara din Balcanii de Vest, afirmă preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj postat pe Twitter.

“Gândurile noastre se îndreaptă către poporul croat şi le dorim celor afectaţi să îşi revină cât mai curând. I-am transmis lui Andrej Plenkovic (premierul croat – n.r.) disponibilitatea noastră de a ajuta, în caz de nevoie”, a transmis şeful statului, pe platforma de socializare, scrie Calea Europeană.
 

Mai multe persoane au fost rănite în puternicul cutremur produs marţi la prânz în centrul Croaţiei, care a provocat ample distrugeri în oraşul istoric Petrinja, epicentrul seismului ce a avut o magnitudine de 6,4 grade pe scara Richter, conform institutului de geofizică al SUA, sau 6,2 grade pe scara Richter, conform serviciilor de seismologie croate, informează Agerpres.

Potrivit premierului croat, citat de AFP, Reuters şi Hina, o fetiţă şi-a pierdut viaţa din cauza seismului.

Seismul, care a survenit la ora locală 12,19 la o adâncime de 10 kilometri, a fost resimţit şi în capitala Zagreb, la circa 50 de kilometri distanţă, dar şi în ţările învecinate, inclusiv Bosnia şi Herţegovina şi Serbia. La Zagreb, oamenii au ieşit pe străzi, unele dintre ele presărate cu bucăţi de ţiglă spartă, iar alimentarea cu energie electrică a suferit întreruperi.

Seismul de marţi vine după cel cu magnitudinea 5,2 grade pe scara Richter produs tot în apropiere de Petrinja, soldat cu pagube materiale minore. În martie, un alt seism cu magnitudinea 5,3 grade pe scara Richter a provocat moartea unei persoane şi rănirea altor 27, la Zagreb. 

Similare
RECOMANDĂRI