Romania La Zi

România, printre primele state membre care au demarat negocierile cu Comisia Europeană privind viitoarele priorităţi de investiţii din bani europeni

post-img

Astăzi, la Bruxelles, o echipă mixtă a Ministerului Fondurilor Europene şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a avut o primă reuniune cu reprezentanţii DG Regio şi DG Employment, din cadrul Comisiei Europene pentru negocierea la nivel tehnic privind investiţiile prevăzute prin Politica de Coeziune în viitoarea perioada de programare (2021-2027), anunţă Guvernul României.

Reuniunea de astăzi, condusă din partea României de Mihaela Toader, secretar de stat în MFE, urmăreşte stabilirea bazelor acestui proces de negocierie, pornind de la identificarea nevoilor de investiţii ale României, ce vor putea fi finanţate din fonduri europene în următoarea perioada de programare – a treia pentru România de la aderarea în UE.

Mihaela Toader a făcut o prezentare a etapelor parcurse deja de ţara noastra din aceasta perspectivă, agreând, totodată, cu reprezentanţii CE următorii paşi de urmat în cadrul acestui proces.

În ceea ce priveşte priorităţile de finanţare ale României privind fondurile europene alocate după 2021, oficialul român a arătat că România are nevoie de consolidarea infrastructurii de bază în sectoare cheie precum cercetarea publică şi privată, transport, mediu, educaţie, sănătate şi servicii sociale. Tot în următoarea perioadă de programare, România va miza pe investiţii în noi modele de afaceri, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi pe sprijinirea eficienţei energetice a acestora, a mai subliniat secretarul de stat. Dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei din surse regenerabile, combaterea şomajului pe termen lung sau trecerea de la ocupare la pensionarea activă vor fi, de asemenea, parte a noii viziuni de programare.

România, ţara care deţine şi preşedinţia Consiliului Uniunii Europene până la finalul lunii viitoare, se numără printre primele state membre care au început negocierile tehnice cu Comisia Europeană. Această iniţiativă va putea asigura premisele folosirii mai inteligente şi eficiente a banilor europeni de care vom beneficia după anul 2021.

Propunerea Comisiei Europene prevede ca România să poată beneficia în perioada 2021 – 2027 de aprox. 30,6 miliarde euro, (fără cofinanţare), astfel:

17,323 mld. euro, prin FEDR;

8,385 mld. euro, prin FSE Plus;

4,499 mld. euro, prin FC;

392 mil. euro prin Programul Cooperare Teritorială Europeană.

În actualul exerciţiu financiar (2014-2020), România beneficiază de 22,4 miliarde euro prin Politica de Coeziune.