Romania La Zi

România preia cârma Consiliului UE în 2019: "Europa convergenţei: creştere, coeziune, competitivitate, conectivitate”

Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene este a fiecărui român şi nu trebuie politizată, a afirmat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

În bilanţul celor şase luni de mandat, ministrul delegat a prezentat un raport al paşilor îndepliniţi până în momentul de faţă în pregătirea preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE. Prioritatea acestui mandat va fi promovarea convergenţei între statele membre, atât din punct de vedere economic, cât şi al infrastructurii. De asemenea, în contextul Brexit, România se va implica în asigurarea respectării drepturilor propriilor cetăţeni aflaţi pe teritoriul Marii Britanii.

Cei patru piloni tematici care vor sta la baza agendei de lucru propuşi de ţara noastră pentru anul viitor sunt: “Europa convergenţei: creştere, coeziune, competitivitate, conectivitate”, „Europa siguranţei”, „Europa, actor global” şi „Europa valorilor comune”.

Pe perioada mandatului României se vor discuta direcţiile viitoare ale UE, vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European şi va exista momentul ieşirii Marii Britanii din UE. Despre toate acestea a vorbit, la Perfect Imperfect, ministrul delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu.

“Pe perioada celor şase luni vor veni foarte mulţi experţi în ţara noastră pentru a discuta despre deciziile cele mai importante care trebuie luate în plan european. Vom putea promova mai bine ţara din punct de vedere turistic, economic, din punctul de vedere al culturii naţionale. Trebuie să profităm de acest moment pentru a veni cu o imagine de ţară. (...) Practic, România este implicată în tot ceea ce înseamnă preşedinţia actuală deţinută de către Austria. Activăm la nivelul grupurilor de lucru, generăm consens, lucrăm la materiale, participăm inclusiv la evenimente”, a precizat Victor Negrescu.

“Este o ocazie pentru noi să arătăm România aşa cum este, potenţialul pe care îl avem noi, mai ales potenţialul oamenilor pentru ceea ce înseamnă viitorul Uniunii Europene. Orice tânăr se poate implica, poate deveni voluntar pe perioada preşedinţiei, dar şi înainte, poate participa la programul de internship, poate veni cu propuneri de activităţi. Tinerii din România pot veni cu un mesaj constructiv pentru Uniunea Europeană. Şi logo-ul preşedinţiei noastre a fost realizat de un tânăr de 15 ani. Este un mesaj puternic, pentru că nu vorbim doar despre tineri, îi implicăm”, a mai spus ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Interviul integral îl puteţi urmări în materialul video.