Nicolae Vasilescu Karpen s-a născut la 10 decembrie 1870, la Craiova. A fost un om de ştiinţă, inginer, fizician şi inventator român. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticităţii, termodinamicii, electrochimiei şi ingineriei civile.
Urmează cursurile şcolii primare şi Colegiul Naţional Carol I. După terminarea liceului, urmează cursurile Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti[6] absolvind-o în anul 1891, ca şef de promoţie, pe când nici nu împlinise vârsta de 21 de ani.
Timp de trei ani a activat ca inginer în Ministerul Lucrărilor Publice, unde a lucrat în domeniul căilor de comunicaţie.
Atras de domeniul electrotehnicii, tânărul inginer român a plecat la Paris. Aici a frecventat cursurile Şcolii Superioare de Electricitate, avându-l ca profesor pe Paul Janet şi obţinând diploma în anul 1900. În paralel, a frecventat şi cursurile Universităţii, devenind licenţiat în ştiinţe fizice în anul 1902.
A rămas la Paris pentru a-şi face doctoratul în fizică. După doi ani, în 1904, a obţinut titlul de doctor cu teza Recherches sur l'effect magnétique des corps électrisés en mouvement, susţinută în faţa unei comisii formată din Gabriel Lippmann, Henri Poincaré şi Henri Moissan.
Nicolae Vasilescu Karpen a fost numit profesor la catedra de electrotehnică a Universităţii din Lille, unde a activat timp de un an.
În anul 1905 s-a întors în ţară şi a inaugurat cursul de electricitate şi electrotehnică la catedra cu acest profil proaspăt înfiinţată în cadrul Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti. La izbucnirea primului Război Mondial (1914) este înrolat şi construieşte la Băneasa primul telegraf fără fir din estul Europei, antena acestuia având o rază de acţiune de peste 2000 km.
Ca director al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, are meritul de a fi elaborat - pe baza unui studiu amplu, documentat şi realist - proiectul de transformare a acesteia în Şcoală Politehnică.
Numit rector al noii universităţi, N. Vasilescu Karpen a deţinut această funcţie timp de 20 de ani, până în 1940. În 1948 a fost exclus din Academia Republicii Populare Române, fiind repus în drepturi abia în 1955.
A murit în 2 martie 1964, la venerabila vârstă de 94 ani.
Timp de trei ani a activat ca inginer în Ministerul Lucrărilor Publice, unde a lucrat în domeniul căilor de comunicaţie.
Atras de domeniul electrotehnicii, tânărul inginer român a plecat la Paris. Aici a frecventat cursurile Şcolii Superioare de Electricitate, avându-l ca profesor pe Paul Janet şi obţinând diploma în anul 1900. În paralel, a frecventat şi cursurile Universităţii, devenind licenţiat în ştiinţe fizice în anul 1902.
A rămas la Paris pentru a-şi face doctoratul în fizică. După doi ani, în 1904, a obţinut titlul de doctor cu teza Recherches sur l'effect magnétique des corps électrisés en mouvement, susţinută în faţa unei comisii formată din Gabriel Lippmann, Henri Poincaré şi Henri Moissan.
Nicolae Vasilescu Karpen a fost numit profesor la catedra de electrotehnică a Universităţii din Lille, unde a activat timp de un an.
În anul 1905 s-a întors în ţară şi a inaugurat cursul de electricitate şi electrotehnică la catedra cu acest profil proaspăt înfiinţată în cadrul Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti. La izbucnirea primului Război Mondial (1914) este înrolat şi construieşte la Băneasa primul telegraf fără fir din estul Europei, antena acestuia având o rază de acţiune de peste 2000 km.
Ca director al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, are meritul de a fi elaborat - pe baza unui studiu amplu, documentat şi realist - proiectul de transformare a acesteia în Şcoală Politehnică.
Numit rector al noii universităţi, N. Vasilescu Karpen a deţinut această funcţie timp de 20 de ani, până în 1940. În 1948 a fost exclus din Academia Republicii Populare Române, fiind repus în drepturi abia în 1955.
A murit în 2 martie 1964, la venerabila vârstă de 94 ani.
