Ion Mincu s-a născut pe 20 decembrie 1852, la Focşani. A fost un arhitect, inginer, profesor şi deputat român, promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută şi ca arhitectură neo-românească.
Ion Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiţionale din România. Exemple în acest sens sunt Bufetul din Şoseaua Kiseleff (1882-1892) şi Vila Robescu din Sinaia.
Studiile secundare le-a efectuat la Liceul „Unirea” din Focşani, între anii 1863 şi 1871. Din 1864 este bursier la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, înfiinţată în acel an. În anul 1871 se înscrie la Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1875, obţinând diploma de inginer. Între 1877-1884 studiază la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Paris, avându-i ca profesori pe Remy de Louanges şi J. Gaudet, şi obţine diploma de arhitect. În 1883 a primit premiul Societăţii centrale a arhitecţilor francezi.
Ion Mincu s-a căsătorit în aprilie 1887, pe când avea 35 de ani, cu Eliza Dăscălescu, care era cu 11 ani mai tânără. Cei doi au avut două fiice[1].
Întors în ţară, între 1892-1897, are o activitate didactică şi îşi aduce aportul la înfiinţarea Şcolii de arhitectură a Societăţii Arhitecţilor Români. Între 1898-1912 este profesor la atelierul de proiecte al Şcolii Naţionale de Arhitectură, iar apoi la Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti. Ion Mincu a fost deputat în Parlamentul României între 1895-1899. Între 1903-1912 a fost preşedintele Societăţii Arhitecţilor Români.
Ion Mincu a murit la 6 decembrie 1912, în Bucureşti.
Să nu uităm să iubim România în fiecare zi. Acest proiect este realizat cu sprijinul uvernului României, prin intermediul Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova.
Studiile secundare le-a efectuat la Liceul „Unirea” din Focşani, între anii 1863 şi 1871. Din 1864 este bursier la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, înfiinţată în acel an. În anul 1871 se înscrie la Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1875, obţinând diploma de inginer. Între 1877-1884 studiază la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Paris, avându-i ca profesori pe Remy de Louanges şi J. Gaudet, şi obţine diploma de arhitect. În 1883 a primit premiul Societăţii centrale a arhitecţilor francezi.
Ion Mincu s-a căsătorit în aprilie 1887, pe când avea 35 de ani, cu Eliza Dăscălescu, care era cu 11 ani mai tânără. Cei doi au avut două fiice[1].
Întors în ţară, între 1892-1897, are o activitate didactică şi îşi aduce aportul la înfiinţarea Şcolii de arhitectură a Societăţii Arhitecţilor Români. Între 1898-1912 este profesor la atelierul de proiecte al Şcolii Naţionale de Arhitectură, iar apoi la Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti. Ion Mincu a fost deputat în Parlamentul României între 1895-1899. Între 1903-1912 a fost preşedintele Societăţii Arhitecţilor Români.
Ion Mincu a murit la 6 decembrie 1912, în Bucureşti.
Să nu uităm să iubim România în fiecare zi. Acest proiect este realizat cu sprijinul uvernului României, prin intermediul Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova.
