Romania La Zi

România cere explicaţii Ungariei pentru închiderea graniţelor. Macron avertizează că blocarea frontierelor în UE ar avea efect negativ

post-img

Ministerul Afacerilor Externe din România cere clarificări Ungariei după ce ţara vecină a anunţat că închide frontierele pentru străini pentru cel puţin o lună. Ambasada României la Budapesta va solicita autorităţilor de la Budapesta informaţii cu privire la acest aspect, pentru a evalua „impactul acestora asupra cetăţenilor români care călătoresc în Ungaria şi respectiv prin Ungaria”.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis un punct de vedere după apariţia în spaţiul public a informaţiei conform căreia Ungaria îşi închide frontierele pentru străini din cauza răspăndirii COVID-19, scrie Digi24.

„Pe fondul informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la unele decizii ale Guvernului Ungariei cu privire la adoptarea de noi măsuri pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează ca au fost deja solicitate, prin Ambasada României la Budapesta, clarificări cu privire la conţinutul deciziilor amintite şi impactul acestora asupra cetăţenilor români care călătoresc în Ungaria şi respectiv prin Ungaria, ca stat de tranzit, către alte state europene, precum şi în privinţa cetăţenilor români, lucrători transfrontalieri. În egală măsură, a fost transmisă şi solicitarea ca autorităţile române să fie informate cât mai rapid asupra modului de implementare a deciziilor respective”, transmite MAE.

La rândul lui, preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat vineri cu privire la orice eventuală reînchidere a frontierelor între ţările Uniunii Europene, susţinând că aceasta ar fi o măsură contraproductivă şi ineficientă împotriva creşterii numărului de cazuri de COVID-19, transmit dpa şi Reuters, scrie Agerpres.

În schimb, Macron s-a pronunţat pentru o coordonare la nivel european şi pentru abordări comune în faţa focarelor locale de COVID-19.

''Închiderea frontierei între două ţări nu are niciun sens atunci când există focare, zone de circulaţie activă aşa cum le numim acum, care sunt clar identificate'', a susţinut şeful statului francez în timpul unei vizite la o fabrică de medicamente.

Europa are milioane de lucrători transfrontalieri, dintre care unii călătoresc între două regiuni neafectate din ţări diferite, şi ar fi ''absurd'' să împiedicăm ''viaţa cotidiană, viaţa economică'', a explicat Emmanuel Macron.

El a spus că a discutat săptămâna trecută cu Angela Merkel în timpul vizitei ei la reşedinţa de vară a preşedintelui francez şi se aşteaptă să se concentreze asupra acestei chestiuni în zilele următoare.

''Vom lucra în zilele următoare pentru a avansa pe acest subiect. Să nu repetăm greşelile din martie în această privinţă. Ar fi contraproductiv şi mai presus de orice este ineficient în lupta contra răspândirii virusului'', a explicat preşedintele francez.

Franţa a înregistrat joi 6.111 noi cazuri de COVID-19, cea mai mare valoare a acestui indicator de la finalul lunii martie.