România a câştigat procesul cu Chevron. Compania americană trebuie să plătească despăgubiri de 73 de milioane de dolari
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

România a câştigat procesul cu Chevron. Compania americană trebuie să plătească despăgubiri de 73 de milioane de dolari

România a câştigat procesul cu Chevron, iar gigantul american trebuie să plătească, 73 de milioane de dolari, Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în urma rezilierii a trei acorduri petroliere de concesiune, fără respectarea obligaţiilor financiare prevăzute de Legea petrolului. Decizia a fost luată de Curtea Internaţională de Arbitraj şi poate fi atacată în Franţa.

În 2011, Chevron a încheiat cu ANRM trei acorduri de concesiune pentru exploatare în Costineşti, Vama Veche şi Adamclisi, dar 3 ani mai târziu a renunţat la ele. Autorităţile din România au refuzat să emită însă decizia de încetare a concesiunii, pentru că americanii nu ar fi plătit pentru lucrările din programul minimal de exploatare.

Într-un comunicat al Guvernului, în care este anunţată câştigarea procesului, se precizează că obligaţiile financiare încălcate sunt prevăzute în legea petrolului.

'Potrivit deciziei, compania Chevron este obligată să plătească ANRM suma de 73.450.000 USD, la care se adaugă dobânda legală stabilită la nivelul ratei de referinţă a BNR + 8%, calculată începând cu data de 23.10.2014 până la data plăţii integrale, precum şi cheltuielile arbitrale suportate de ANRM', se precizează în comunicat.

Guvernul menţionează că, în procesul de soluţionare a litigiului cu Chevron, ANRM a fost reprezentată de Casa de avocatură Zamfirescu Racoţi & Partners.

Potrivit Executivului, ANRM şi Chevron România Holdings au încheiat, pe 3 martie 2011, trei acorduri de concesiune pentru exploatare - dezvoltare - explorare în perimetrele EX-17 Costineşti, EX-18 Vama Veche şi EX-19 Adamclisi, aprobate prin hotărâri de guvern, care prevedeau obligaţii minime de explorare asumate de Chevron.

În noiembrie 2014, Chevron a informat ANRM că renunţă la acordurile de concesiune. ANRM a refuzat să emită, însă, decizia de încetare a concesiunii, pentru nerespectarea, de către compania petrolieră, a articolului 40 din Legea petrolului. Chevron nu a pus la dispoziţia autorităţii competente 'suma reprezentând contravaloarea lucrărilor prevăzute în programul minimal de explorare stabilit prin acordul petrolier şi al celor de dezvoltare şi exploatare, scadente la data notificării renunţării şi neexecutate din motive imputabile titularului acordului petrolier', se arată în comunicat.

Compania americană s-a adresat Curţii de Arbitraj în iunie 2015, solicitând să se constate că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de acordurile petroliere cu ANRM pentru încetarea contractelor.

Până la finalul anului 2015, ANRM a depus la Curtea de Arbitraj de la Paris atât răspunsul faţă de cererea de arbitrare, cât şi o cerere reconvenţională prin care formula revendicări financiare rezultate din contractele de concesiune. În perioada 19 - 23 iunie 2017 au avut loc la Paris audierile finale din dosarul arbitral Chevron vs. ANRM (21138/MHM), iar decizia Curţii de Arbitraj a fost pronunţată în favoarea ANRM, informează comunicatul Guvernului.

Similare