Romania La Zi

Regele Mihai, în stare de suferinţă de onomastica sa. Familia Regală anunţă că nu organizează astăzi niciun eveniment

post-img

Familia Regală a anunţat, miercuri, printr-un comunicat că marea sărbătoare a Sfinţilor Mihail şi Gavriil îl găseşte pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferinţă, la reşedinţa din Elveţia, înconjurat de Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.

La reşedinţă se află angajaţii Casei Majestăţii Sale detaşaţi în Elveţia şi maicile de la mânăstirile din România care îl asistă pe Rege neîncetat, se mai arată în comunicat.

Familia Regală anunţă că nu va exista niciun eveniment organizat la reşedinţă, astăzi, cu ocazia marii sărbători.

Potrivit comunicatului, marţi seară, un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale a venit la reşedinţa din Elveţia pentru a da Majestăţii Sale Sfânta Împărtăşanie, în prezenţa Principesei Moştenitoare.

În tradiţia regală românească, 8 noiembrie este ziua în care Majestata Sa Regele îşi serba public atât ziua de naştere, cât şi ziua onomastică. La Palatul Elisabeta, după anul 2001, Regele Mihai a găzduit de 8 noiembrie evenimentul „Porţi deschise”, la care toţi românii care doreau să-i ureze la mulţi ani erau bineveniţi. Ultimele două ocazii în care Regele a apărut la balconul Palatului Elisabeta de ziua onomastică au fost în zilele de 8 noiembrie 2013 şi 19 noiembrie 2014. Principesa Moştenitoare Margareta mulţumeşte tuturor celor care au trimis în ultimele două zile atât de multe mesaje de iubire, de admiraţie şi de încurajare pentru Majestatea Sa! Familia Regală urează tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Mihail şi Gavriil pace sufletească, bucurii şi împliniri!