Romania La Zi

Primul satelit românesc va fi lansat din Marea Neagră. România devine a doua ţară din UE care îşi lansează propriul satelit

post-img

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) va lansa, în iunie 2021, primul satelit românesc, cu o rachetă proiectată şi construită integral în România.

Potrivit portalului iQool.ro, care citează pagina de Facebook a ambiţiosului proiect, până în prezent ARCA a lansat două rachete stratosferice, patru baloane stratosferice la scară largă, inclusiv un balon de tip cluster şi a primit două contracte guvernamentale cu guvernul român şi un contract cu Agenţia Spaţială Europeană. Actualmente se ocupă de construirea EcoRocket – o rachetă semi-reutilizabilă, alimentată cu abur.

Echipa de lansare a primit confirmarea oficială pentru începerea implementării planului de operaţii aero-naval, în vederea lansării EcoRocket din Marea Neagră.

„Misiunile de lansare ARCA care includ operaţiuni navale sunt cel mai complex tip de misiuni pe care le desfăşurăm. Acestea necesită un efort excepţional de coordonare a operaţiunilor, în strânsă cooperare cu unităţi de marină si aviaţie militară si civilă, implicate în mod activ. Măsurile de siguranţă a lansării sunt excepţionale, iar noi ne mândrim cu un procentaj de siguranţă de 100%.

România devine a doua ţară din UE, după Franţa, care îşi lansează propriul satelit

Cantitatea de informaţii prelucrate în timp real şi implementarea procedurilor pe parte navală si aeriană sunt extrem de solicitante. Pentru ca aceste lucruri să se desfăşoare în bune condiţii, tot personalul implicat parcurge un program de antrenament în şedinte de pregătire teoretică si practică pe tehnica de lansare si tehnica navală, antrenament care, în ziua executării misiunii, îşi arată importanţa vitală.”

În iunie 2021, ARCA non-profit va lansa EcoRocket, racheta proiectată şi fabricată integral în România, care va plasa pe orbită primul satelit românesc. Conform paginii de Facebook - Lansăm România, ţara noastră va deveni a 11-a ţară din lume care şi-a lansat propriul satelit şi a doua din Uniunea Europeană, după Franţa.

Prin lansarea EcoRocket, ARCA non-profit doreşte să câştige premiul de 10 milioane de euro oferit de Comisia Europeană. Premiul vizează stimularea industriei aerospaţiale europene pentru construcţia de rachete lansatoare de sateliţi, cu un impact redus asupra mediului înconjurator şi la un cost de lansare scăzut.