Romania La Zi

Prima şedinţă a CSAT în noua formulă. Activitatea SRI pe 2016 şi înzestrarea Armatei pe următorii nouă ani, pe ordinea de zi

post-img

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se întruneşte astăzi, începând cu ora 11:00. Pe agenda Consiliului se află înzestrarea Armatei în următorii nouă ani, activitatea SRI de anul trecut şi misiunile militarilor trimişi de România în străinătate, anul viitor.

Şedinţa va fi condusă de preşedintele Klaus Iohannis şi vor participa, pentru prima dată, noul şef al Executivului şi noii miniştri ai Apărării, Economiei şi Finanţelor.

Ordinea de zi a şedinţei CSAT:

• Implementarea Strategiei Globale a UE (dimensiunea securitate şi apărare);

• Forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2018;

• Activitatea Serviciului Român de Informaţii în anul 2016;

• Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă;

• Carta albă a apărării;

• Planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026;

• Evoluţiile recente ale fenomenului migraţiei şi principalele măsuri implementate la nivel naţional.

În cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, mai anunţă Preşedinţia.