Romania La Zi

VIDEO. Klaus Iohannis se întâlneşte, la Casa Albă, cu Donald Trump

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, îl va primi, la Casa Albă, pe preşedintele României, Klaus Iohannis. Este punctul culminant al vizitei şefului statului român în SUA.

Klaus Iohannis este primul şef de stat din Europa Centrală şi de Est care se va întâlni cu liderul american.

„Este o întâlnire extrem, extrem de importantă şi, pe bună dreptate, lumea are aşteptări mari. Eu îmi doresc foarte mult să avem un prim contact foarte bun cu preşedintele Trump. Vreau să îl conving ca împreună să facem parteneriatul mai solid, mai profund. Cu siguranţă vom discuta despre problemele de securitate pe flancul estic, ca şi despre probleme economice. Avem nevoie, în continuare, de investitori americani şi multe alte lucruri care sunt şi pe agenda mea şi pe agenda preşedintelui Trump”, a declarat Iohannis, înaintea întâlnirii de la Casa Albă.

Preşedintele Klaus Iohannis a scris pe Facebook că discuţiile vor viza aprofundarea parteneriatului strategic dintre România şi SUA.

Întâlnirea va fi punctul culminant al vizitei preşedintelui României la Washington, primul şef de stat din Europa Centrala şi de Est care va fi primit de preşedintele Trump.

Prima întâlnire Iohannis-Trump a fost acum două săptămâni, la Summitul NATO de la Bruxelles. Liderul de la Casa Alba le-a cerut membrilor NATO să-şi onoreze obligaţiile financiare faţă de Alianţă, sugerând că unele ţări contribuie prea puţin şi SUA prea mult, ceea ce, în opinia sa, nu este corect faţă de contribuabilii din SUA. România alocă din acest an 2% pentru Apărare.

Administraţia americană a anunţat recent creşterea fondurilor alocate Iniţiativei pentru Reasigurarea Europeană cu peste un miliard de dolari.