Romania La Zi

Preşedintele Klaus Iohannis: Datorită fondurilor europene obţinute, România se va repoziţiona pe harta infrastructurii regionale de transport

post-img

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că, pentru o creştere economică sustenabilă, este nevoie de inovare şi de o ”tehnologie prietenoasă cu mediul şi sigură” şi că datorită fondurilor europene generoase obţinute, România se va repoziţiona pe harta infrastructurii regionale de transport şi îşi va reconsolida avantajele competitive generate de resursa umană.

“Pentru o creştere economică sustenabilă, avem nevoie de tehnologie prietenoasă cu mediul şi sigură. Avem nevoie de decizii şi acţiuni responsabile, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea mediului de afaceri. Şi avem nevoie de inovare”, a spus Iohannis, după o vizită la Continental Automotive Timişoara, relatează Agerpres.

Şeful statului a conferit companiei Continental Ordinul “Meritul industrial şi comercial” în grad de Ofiţer la aniversarea a 20 de ani de prezenţă în România.

“În urmă cu 20 de ani, aţi început activitatea în România, în acest oraş care este kilometrul zero al democraţiei şi libertăţii noastre. Timişoara este, fără discuţie, un simbol al schimbării noastre democratice, dar şi al dezvoltării. Acum, sunteţi unul dintre cei mai mari exportatori ai economiei româneşti. Aveţi peste 20.000 de angajaţi din ţara noastră, dintre care o treime sunt ingineri şi specialişti IT în centrele de cercetare şi dezvoltare. Sunteţi un partener constant în educaţia profesională pentru tinerele generaţii. Pentru performanţele deosebite ale companiei şi rezultatele obţinute, am decis să decorez astăzi, la Timişoara, compania Continental Automotive România”, a spus preşedintele Iohannis.

El a felicitat conducerea companiei pentru modul în care a înţeles să ofere, de-a lungul timpului, oportunităţi de dezvoltare şi de investiţii, atât în plan local, cât şi pentru economie.

Preşedintele Iohannis a indicat că discuţiile cu reprezentanţii Continental au vizat investiţiile derulate, planurile de viitor, contribuţia la dezvoltarea economică a zonei, impactul economic al pandemiei şi implicarea mediului de afaceri în gestionarea efectelor în plan local.

“În privinţa aspectelor care îi preocupă pe timişoreni referitor la fabrica de anvelope, am primit asigurări că finalizarea investiţiei privind staţia de ameliorare a calităţii aerului va răspunde în mod adecvat interesului cetăţenilor”, a subliniat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a salutat iniţiativele de susţinere a sectorului sanitar.

“Ceea ce am văzut la Timişoara este un exemplu de solidaritate, care merită continuat şi dezvoltat. Salut, de asemenea, implicarea mediului de afaceri în promovarea şi susţinerea educaţiei. Am remarcat faptul că, în ciuda crizei actuale, interesul pentru învăţământul dual a rămas la fel de puternic, iar clasele cu acest profil, organizate şi cu sprijinul Continental, se bucură de mare apreciere în rândul tinerilor. Mediul de afaceri şi tinerii au înţeles perfect oportunităţile pe care acest sistem le oferă. Sper ca îmbinarea pregătirii teoretice cu activitatea practică să devină regulă de bază pentru dezvoltarea de competenţe în cât mai multe domenii”, a adăugat Iohannis.

Potrivit şefului statului, industria auto este unul dintre principalii vectori de competitivitate ai economiei. El a subliniat că parteneriatul cu industria IT şi activităţile de cercetare-dezvoltare vor transforma acest sector într-un “vârf de lance pentru industria viitorului”.

El a precizat că, în contextul gestionării crizei sanitare şi al efectelor acesteia asupra economiei, s-a implicat direct, împreună cu Guvernul, în identificarea celor mai bune căi de a răspunde acestor provocări.

“S-au luat măsuri eficiente de protejare şi stimulare a angajaţilor şi angajatorilor, iar acestea şi-au atins în mare parte scopul. Au fost salvate locuri de muncă şi companii, au fost sprijinite familii şi afaceri, au fost asigurate resurse pentru investiţii în domeniile cheie: infrastructură, sănătate, educaţie, servicii publice. Sunt rezultate concrete, obţinute cu eforturi considerabile, rezultate pe care românii le apreciază”, a spus Iohannis.

El a punctat şi faptul că provocările viitorului, inclusiv în ceea ce priveşte implicarea centrelor universitare cu tradiţie în susţinerea industriei inteligente, a agendei digitale şi de mediu, ar trebui să fie o preocupare constantă pentru toţi.

“Dacă adăugăm şi fondurile europene generoase pe care le-am obţinut, am convingerea că România se va repoziţiona pe harta infrastructurii regionale de transport şi îşi va reconsolida avantajele competitive generate de resursa umană. În încheiere, vă transmit mult succes în activitate şi vă doresc să ţintiţi cât mai sus. Este foarte important ca economia noastră să funcţioneze în parametri cât mai buni, însă în condiţii de siguranţă şi sănătate pentru noi toţi”, a conchis Iohannis.