Romania La Zi

Planul de înzestrare a Armatei române pe perioada 2017 - 2026, retras de pe ordinea de zi a CSAT

post-img

Planul de înzestrare a Armatei pentru perioada 2017 - 2026 a fost retras marţi de pe ordinea de zi a CSAT, de către iniţiator, pentru a fi adaptat dorinţei politice referitoare la alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, a anunţat, la finalul şedinţei, preşedintele Klaus Iohannis.

Motivul a fost nerespectarea acordului politic privind alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, notează agerpres.ro.

„Un document pe care nu l-am discutat, care a fost retras de pe ordinea de zi, a fost Planul de înzestrare a Armatei pentru perioada 2017 — 2026. S-a constatat că acest document a neglijat un aspect important, şi anume acordul politic de a aloca 2% din PIB pentru Apărare pentru cel puţin un deceniu. Documentul a fost ca atare retras de iniţiator, urmează să fie adaptat dorinţei politice şi urmează să fie prezentat într-o şedinţă ulterioară a CSAT", a precizat şeful statului.

El a adăugat că a atras mereu atenţia politicienilor că dotarea Armatei nu este una corespunzătoare, problemele fiind unele cunoscute.

„De ce până acum nu s-au luat aceste avertismente în serios nu face obiectul discuţiei de azi, dar, de la începutul mandatului meu, am luat foarte în serios acest lucru. Am invitat partidele şi am hotărât împreună să alocăm o sumă de 2% din PIB pentru cheltuieli de Apărare. E clar şi a fost din capul locului intenţia noastră să nu cheltuim toţi banii numai pentru dotări de tip armament, ci pentru dotări de tip logistică, pentru dotarea completă a Armatei. Şi acest accident regretabil, care a avut loc în Argeş, arată din nou de ce este nevoie de această dotare şi de ce este nevoie să punem în practică un plan de înzestrare", a arătat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, faptul că a fost retras documentul de pe ordinea de zi a CSAT şi se va reveni nu este o problemă principială. „Sper să nu fie o problemă principială politică. Noi am aprobat planurile şi acest document venea în completare. Proiectele pentru achiziţiile strategice au fost înregistrate în Parlament la începutul anului, aprobate şi urmează ca Ministerul Apărării să pună în practică ceea ce s-a decis acolo. Şi cred că toată lumea a înţeles că aici nu putem să tergiversăm lucrurile, fiecare zi de întârziere poate să aducă atingere securităţii naţionale. Aceste achiziţii vor începe în acest an, dar evident că va dura câţiva ani până când întreaga bază materială a Armatei va avea un nivel satisfăcător", a subliniat şeful statului.