„Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primară” sau Abecedarul lui Ion Creangă. Aşa se numeşte primul Abecedar românesc, care a apărut la Iaşi, pe 11 septembrie 1868, şi a avut 23 de ediţii succesive.
Ion Creangă i-a avut drept colaboratori la redactarea lucrării pe colegii săi C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu şi A. Simionescu.
După Unirea Principatelor, problema dascălilor era uniformizarea manualelor, modernizarea şi generalizarea alfabetului latin în redactarea lor.
Ministerul Educaţiei a organizat un concurs în anul 1865, în urma căruia nu s-a obţinut rezultatul dorit.
În anul 1864, Ion Creangă a fost numit, prin decret domnesc, institutor la Şcoala primară Trei Ierarhi, unde, la îndemnul lui Titu Maiorescu, a început să strângă material destinat scrierii şi citirii. Aici, împreună cu o echipă de cinci institutori, porneşte la redactarea Abecedarului. Lui Creangă i-a revenit „partea literară şi dreptul de a trece prin ciur totul din punctul de vorbire al corectei vorbiri”.
Lucrarea a fost finalizată în anul 1867, apreciată de Junimea, apoi analizată de „Societatea pentru învăţătura poporului român”, care recomandă tipărirea ei.
Astfel a apărut la Iaşi, pe 11 septembrie 1868, primul Abecedar românesc, într-un număr de 4000 de exemplare. Abecedarul lui Ion Creangă a făcut parte dintr-o serie de lucrări importante pentru dezvoltarea limbii şi literaturii române.
Bine conceput, manualul a fost apreciat de dascăli, fiind folosit mai multe decenii.
