Romania La Zi

Negocierile PSD - UDMR au eşuat. Cseke Attila: Au fost retrase de pe ordinea de zi proiectele aprobate ieri de Comisii

post-img

Atmosferă tensionată în Parlament cu o zi înainte de moţiunea de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu. PSD a reluat astăzi negocierile cu UDMR în încercarea de a obţine voturile maghiarilor, dar nu au reuşit să se înţeleagă.

Toate proiectele negociate cu UDMR au fost retrase de pe ordinea de zi a Parlamentului.

În urma negocierilor eşuate şi a retragerii proiectelor de pe ordinea de zi, senatorul UDMR, Tanczos Barna, a declarat că Uniunea nu mai are niciun motiv să se implice în lupta internă din PSD câtă vreme înţelegerile de luni cu social-democraţii nu mai sunt valabile.

„Din moment ce înţelegerea de ieri nu mai este în picioare, din moment ce PSD a propus retragerea de pe ordinea de zi a tuturor proiectelor de legi pe care le-am stabilit ieri la discuţiile de dimineaţă, nu avem niciun fel de motiv să ne implicăm în această ceartă internă a PSD", a afirmat parlamentarul UDMR.

Social-democraţii puseseră pe ordinea de zi a ambelor Camere ale Parlamentului mai multe legi care acordă facilităţi minorităţii maghiare. Negocierile însă au picat. Proiectele pe care maghiarii le voiau şi care păreau că au fost stabilite încă de luni seară, rămânând doar câteva detalii de negociat în această dimineaţă, au fost retrase. Proiectul privind pragul pentru folosirea limbii materne nu a mai intrat în şedinţa Comisiilor reunite juridică şi administrativă de la Camera Deputaţilor, iar şedinţa a fost anulată.

La Senat au fost retrase proiectele care au vizat Ziua maghiarilor pe 15 martie, dar şi un alt proiect care viza educaţia în învăţământul superior pastoral.

Aceste proiecte nu vor mai intra în plenul Senatului, nici cel de la Camera Deputaţilor nu va mai fi dezbătut. Nu are nici măcar un raport dat. Toate aceste negocieri au ajuns într-un punct peste care nu s-a putut trece.

Potrivit unor surse, cei de la PSD au ajuns la concluzia că nu au nevoie de votul UDMR pentru a trece moţiunea, deci toate aceste proiecte rămân la sertar.