Romania La Zi

Moţiunea de cenzură "România nu poate fi confiscată" a fost semnată de 222 de parlamentari

post-img

Textul moţiunii "România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor" este citită în plenul Parlamentului de la Bucureşti de către deputatul Mihai Fifor.

Moţiunea a fost semnată de 222 de parlamentari. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus în şedinţa de grup a deputaţilor social-democraţi că moţiunea va trece cu siguranţă.

„Nu vom participa la votul pentru moţiunea de cenzură. Nu există niciun fel de contacte între PSD şi USR şi nu vor exista”, au declarat reprezentanţii USR.

Victor Ponta a ajuns la Parlament, la grupul PSD, şi a precizat că şi-a spus punctul de vedere în faţa parlamentarilor social-democraţi. Secretarul general al Guvernului le-a transmis deputaţilor social-democraţi că depunerea moţiunii de cenzură este declanşarea unui război atomic între PSD şi PSD şi a făcut apel la dialog pentru evitarea situaţiei. Victor Ponta a mai spus că, dacă nu va trece moţiunea, premierul Sorin Grindeanu va discuta joi cu conducerea PSD şi conducerea ALDE pentru formarea Guvernului Grindeanu 2.