Romania La Zi

Moţiunea de cenzură împotriva cabinetului Dăncilă, la vot. Premierul: „Nu am nicio emoţie”

La Parlament se poartă ultimele negocieri pe moţiunea de cenzură înaintată de Opoziţie. Se numără fiecare vot, de o parte şi de alta. Premierul şi liderul PSD Viorica Dăncilă susţine că nu are emoţii şi declară că are încredere în colegii ei.

Întrebată, la Palatul Parlamentului, dacă are emoţii în privinţa moţiunii de cenzură, Viorica Dăncilă a spus: “Nu am nicio emoţie. Am încredere în colegii mei, am încredere în partenerii de alianţă”.

Premierul a adăugat că nu este nevoie de o nouă întâlnire, înainte de moţiune, cu liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, sau cu parlamentarii PSD. 

„Nu cred că este nevoie, sunt oameni în care am încredere, oameni care dau dovadă de foarte multă responsabilitate şi astăzi vom vedea rezultatul”, a afirmat Dăncilă.

Moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot” va fi dezbătută şi votată marţi de plenul reunit al Parlamentului.