Romania La Zi

Moscova a înaintat o notă de protest Bucureştiului în legătură cu interzicerea avionului în care se afla Rogozin în spaţiul aerian românesc

post-img

Rusia a protestat vineri faţă de decizia Bucureştiului de a interzice unui avion de linie pe ruta Moscova-Chişinău în care se afla vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, să survoleze teritoriul României, calificând aceasta drept o "provocare deliberată, care aduce un prejudiciu serios relaţiilor bilaterale", a declarat, vineri, Ministerul de Externe rus.

"Ministerul de Externe a adresat un protest ferm însărcinatului cu afaceri al României la Moscova, Viorel Cojocaru, în legătură cu decizia autorităţilor României de a interzice survolarea spaţiului aerian al ţării lor de către un avion civil de pasageri al companiei aeriene Globus", care efectua la 28 iulie un zbor regulat pe ruta Moscova-Chişinău, menţionează diplomaţia rusă.
 
"A fost subliniat faptul că a fost pusă în pericol securitatea a peste 160 de pasageri, care se aflau la bordul avionului", se mai spune în declaraţia Ministerului de Externe rus. "Ei nu au reuşit să ajungă la timp la destinaţie", conform aceluiaşi text.
 
Potrivit MAE rus, Moscova consideră acest incident drept o "provocare deliberată, care aduce un prejudiciu serios relaţiilor bilaterale". "Am invitat autorităţile române să efectueze o investigaţie minuţioasă a celor întâmplate şi să ofere părţii ruse o explicaţie", a adăugat diplomaţia rusă.
 
Vizita vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, la Chişinău şi apoi în regiunea transnistreană a eşuat vineri din cauza refuzului României de a permite avionului de linie să traverseze spaţiul său aerian.
 
Potrivit companiei aeriene S7, cursei regulate S7-157 pe ruta Moscova-Chişinău i-a fost interzis accesul în spaţiul aerian al României de către serviciul de gestionare a traficului aerian pe motiv că la bordul său se afla o "persoană de pe lista cu sancţiuni" a UE. Dmitri Rogozin este unul dintre oficialii ruşi care are interdicţie de călătorie în Uniunea Europeană.
 
Avionul s-a întors la Minsk, după care vicepreşedintele Rogozin a pornit spre Moscova cu un zbor regulat "Aeroflot" din capitala belarusă.
 
În spatele refuzului României de a permite survolul avionului S7, ce zbura spre Chişinău, se află Occidentul, a declarat vineri seara vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, într-o reacţie citată de TASS.
 
Rusia califică refuzul autorităţilor române de a nu permite survolul avionului în care se afla vicepremierul Dmitri Rogozin drept un gest antirusesc grosier, la limita huliganismului internaţional, a reacţionat şi ministrul de Externe adjunct rus, Grigori Karasin, citat de RIA Novosti.
 
Dmitri Rogozin era aşteptat la Chişinău de preşedintele Igor Dodon, împreună cu care urma să participe la o ceremonie organizată la Tighina, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la lansarea misiunii de menţinere a păcii în Transnistria, în 1992.