Romania La Zi

Ministrul român al Apărării, Adrian Ţuţuianu, despre reacţia vicepremierului rus, Dmitri Rogozin: Absolut nepotrivită

post-img

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a calificat sâmbătă drept "absolut nepotrivită" reacţia vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, după ce România nu a fost de acord ca avionul în care se afla acesta să traverseze spaţiul aerian al ţării.

Întrebat cum califică această reacţie gravă a oficialului rus, Ţuţuianu a declarat: "Absolut nepotrivită, ca să nu folosesc alte cuvinte".

Ministrul Apărări Naţionale a adăugat că a urmărit declaraţiile ambasadorului rus în România, "care încearcă o justificare a unor tipuri de acţiuni pe care le promovează în zonă". "Sigur că de aici putem trage cele mai multe concluzii, vorbeam de Rusia, că promovează un anume tip de politică în zona Mării Negre", a spus Ţuţuianu.

Ministrul a precizat că MAE poate da un răspuns potrivit în această chestiune, iar el poate vorbi din perspectiva ideii de apărare naţională.

"Am să vă spun şi astăzi ce am spus şi la întâlnirile noastre precedente — situaţia de securitate din zona Mării Negre ne obligă să consolidăm flancul estic al Alianţei, să facem achiziţiile potrivite pentru înzestrarea Armatei române", a explicat ministrul Apărării.

Întrebat dacă sunt motive de teamă sau pur şi simplu sunt vorbe ale oficialului rus, Adrian Ţuţuianu a spus: "Eu nu aş intra într-un asemenea tip de retorică, eu cred că noi trebuie să ne vedem de treburile noastre, să ne asigurăm dezvoltarea economică şi în acelaşi timp, să facem ceea ce este necesar pentru a avea cât mai multă securitate şi a putea descuraja anumite acţiuni ostile. Şi când am discutat de rachetele Patriot am spus foarte bine că ele reprezintă şi un element care consolidează securitatea naţională a României, dar şi un element de descurajare a unor posibile acţiuni agresive. Eu nu cred că trebuie să facem din asta o discuţie, am greşi să încercăm noi prin tot felul de declaraţii să escaladăm declaraţiile date de alţii. Cred că este înţelept să ne vedem de treburile noastre şi să ne vedem de programul nostru".

Ministrul Apărării a făcut aceste precizări la festivitatea organizată cu prilejul Zilei Imnului Naţional.

Autorităţile aeronautice române nu au permis avionului în care se afla vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, să survoleze teritoriul României. Decizia statului român a fost luată în baza unei norme europene, adoptată după izbucnirea crizei din Ucraina. Dmitri Rogozin se află pe lista persoanelor care au adus prejudicii grave suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale acestei ţări.