Romania La Zi

Marţea viitoare vom afla ce portofoliu va primi România în noua Comisie Europeană

post-img

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, îşi va anunţa echipa pe 10 septembrie.

Într-o postare pe Twitter, von der Leyen a transmis că e foarte bucuroasă că a primit numele tuturor candidaţilor din partea statelor membre ale Uniunii Europene.

Agenţia France Presse notează că România e singura ţară care a trimis două nume - Rovana Plumb şi Dan Nica - însă nu e clar în acest moment care dintre cei doi a fost ales. La sfârşitul lunii, comisarii propuşi vor fi audiaţi de comisiile de specialitate din Parlamentul European, unde nu sunt excluse surprizele.