Romania La Zi

Mai multe personalităţi şi instituţii au fost decorate la aniversarea Custodelui Coroanei

Eveniment regal în Sala Tronului! Custodele Coroanei Române a decorat mai multe personalităţi şi instituţii la aniversarea Majestăţii Sale. Le-a mulţumit astfel celor care, prin munca lor, promovează România în lume. Invitaţii au fost serviţi cu vin de pe vremea lui Carol al doilea.

15 personalităţi şi instituţii au fost decorate în Sala Tronului, la aniversarea Custodelui Coroanei. Corul Regal, care a cântat luna trecută la comemorarea Majestăţii Sale, a primit Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate.

Medalia Crucea Casei Regale a României a fost acordata seriei de documentare Wild Carpathia şi Liceului ”Gheorghe Asachi” din Chişinău.

Tenorul Teodor Ilincăi susţine concerte peste tot în lume şi a cântat, în fiecare an, de ziua Regelui. A fost decorat cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, alături de medicul Akkan Suver şi de ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti.

Decoraţia Regală "Nihil Sine Deo" a fost acordată Băncii Naţionale a României, Colegiului Naţional Sf. Sava, Nunţiului Apostolic, pictorului Ştefan Câlţia şi academicianului Sorin Dumitrescu.

Majestatea Sa Margareta a fost aniversată în Sufrageria Regală. Tortul prinţesei a fost preparat după o reţetă din 1948.