Romania La Zi

Laufer: Peste 19.000 de planuri de afaceri, depuse în programul Start-Up Nation. Următoarea sesiune, în 2018

post-img

Peste 19.000 de planuri de afaceri au fost înregistrate în programul Start-Up Nation, din care 70% au fost depuse în ultimele cinci zile. O nouă sesiune urmează să fie programată în 2018, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, într-o conferinţă de presă, notează Agerpres.

„Încep prin a mulţumi celor care au lucrat la deblocarea sistemului ANAF. Astfel, am avut şi 7.000 de aplicaţii simultan, iar sistemul nu făcea faţă. Din evoluţia ultimelor zile, după deblocarea sistemului, am înregistrat 19.296 de planuri de afaceri. Dintre acestea, 70% au fost transmise în ultimele cinci zile, iar 34% în ultima zi de aplicaţie", a spus Laufer.

Potrivit ministrului, 270 de planuri de afaceri au fost înregistrate greşit. De asemenea, din totalul proiectelor depuse, 2.926 provin din Bucureşti, iar 2.289 din Cluj.

„Sunt convins că vom avea o absorbţie de sută la sută atât a fondurilor europene, cât şi a fondurilor alocate din bugetul de stat. Cei care obţin acordul de finanţare semnat nu trebuie să vină cu bani de acasă sau să depună garanţii. De aceea, există Fondul de garantare pentru aceste proiecte. Zilele acestea se negociază cu băncile în aşa fel încât costurile finanţării să fie mici. Beneficiarii nu vor achita rate pentru banii luaţi prin creditul-punte", a explicat Ilan Laufer.

Conform datelor prezentate luni, din cele 19.296 de planuri de afaceri depuse în Start-Up Nation, 3.983 au obţinut 100 de puncte, 4.566 - 95 de puncte, iar 104 proiecte - 90 de puncte.

Ministrul a precizat că în cel mult două săptămâni se doreşte începerea semnării acordurilor de finanţare pentru planurile aprobate.

Totodată, din bugetul alocat acestei etape din Start-Up Nation ar putea fi finanţate 8.653 de planuri de afaceri, echivalentul creării a 20.956 de noi locuri de muncă. Următoarea etapă a programului se va derula în 2018, a adăugat Ilan Laufer.

Programul Start-Up Nation are un buget de 1,7 miliarde de lei în acest an, iar suma maximă pe care o poate primi o firmă este de 200.000 de lei.