Romania La Zi

Klaus Iohannis: „Vreau să rămân preşedintele României şi nu al Consiliului European”

post-img

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat la Sibiu că doreşte să rămână în această funcţie şi nu să devină preşedinte al Consiliului European. Declaraţia a fost făcută la Forumul Democrat al Germanilor din România. Klaus Iohannis a primit cea mai înaltă distincţie a FDGR, „Medalia de Onoare”, pentru modul în care a condus organizaţia ca preşedinte şi pentru modul în care a condus Sibiul ca primar, timp de 13 ani.

„Domnule deputat Ovidiu Ganţ, aţi menţionat în laudatio că sunt persoane care mă văd în conducerea unor instituţii europene importante. Vreau să vă spun aici public. Eu sunt preşedintele României şi vreau să rămân preşedintele României, şi nu al Consiliului European pentru că mai sunt multe de făcut şi sunt dispus să rămân implicat”, a declarat Iohannis, după ceremonia de decernare Medaliei de Onoare a FDGR.

În presa internaţională s-a vehiculat ideea că şeful statului Klaus Iohannis este unul dintre politicienii care ar putea deveni preşedinte al Consiliului European.