Romania La Zi

Klaus Iohannis: Imediat după Crăciun vom intra direct în campania de vaccinare

post-img

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că, după Crăciun, România va începe campania de vaccinare anti-COVID. Personalul medical va fi prima categorie care va fi imunizată, iar în lunile martie, aprilie şi mai - populaţia generală.

”Am vizitat centrul de depozitare pentru dozele de vaccin care vor începe să vină deja imediat după Crăciun. Aici, la Cantacuzino, s-a creat un centru special. Toate dozele de vaccin vor veni iniţial aici şi de aici vor fi distribuite în ţară. Este impresionant ce s-a realizat de la ultima vizită”, a declarat Klaus Iohannis, după vizita făcută vineri la Centrul naţional de stocare a vaccinurilor COVID-19 din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”, scrie euractiv.ro.

Preşedintele a declarat că a fost realizată cu o sală cu totul nouă pentru tipul de vaccin care necesită păstrare la temperatură joasă, s-a realizat un flux pentru vaccin, pentru personal, ”totul ca la carte”.

”Totul este organizat nu teoretic – practic. Lucrurile vor funcţiona şi imediat după Crăciun vom intra direct în campania de vaccinare”, a anunţat Klaus Iohannis.

Şeful statului a repetat cum se va derula campania de vaccinare.

”Dozele de vaccin nu vin toate deodată, vin în tranşe. Prima dată vine o tranşă mai mică, simbolică, de 10.000 de doze, care va fi administrată imediat, încă în acest an.Şi începând din ianuarie, vin doze mai multe. Noi credem că cel puţin 100.000 de doze pe săptămână, sau mai mult, pe măsură ce se poate vaccina mai mult”, a reamintit Iohannis.

Etapele vaccinării:

- În prima etapă, va fi vaccinat tot personalul medical

- În a doua etapă va fi vaccinat personalul esenţial

- În martie, aprilie, mai este faza când va fi vaccinată populaţia generală.

Klaus Iohannis a subliniat faptul că vaccinarea este voluntară, nu e nimeni obligat, dar autorităţile recomandă tuturor să se vaccineze, fiindcă ”această vaccinare este singura – repet – singura cale de a scăpa de pandemie”.

”Vom avea diferite tipuri de vaccin. Toate sunt foarte bune, toate sunt autorizate la cele mai înalte standarde europene. Toate sunt eficiente, adică îşi fac efectul. Toate sunt sigure. Şi, în acest fel, vom putea, dacă ne mobilizăm şi mergem la vaccinare, până în vară, probabil, să scăpăm de această pandemie”, a spus Iohannis.