Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Klaus Iohannis, despre adoptarea Euro până în 2024: Este suficient de departe ca să putem fi pregătiţi până atunci

"Uniunea Europeană nu va renegocia Acordul privind Brexit-ul", a declarat preşedintele Klaus Iohannis în această dimineaţă, înainte de reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Iohannis a anunţat că va avea în cursul zilei de astăzi o întâlnire bilaterală cu premierul britanic, Theresa May, pe care, susţine preşedintele, doreşte să o "încurajeze un pic" în problema Brexit-ului.

Preşedintele a afirmat, referitor la declaraţia premierului Viorica Dăncilă privind adoptarea Euro până în 2024, că este hazardat să spunem că suntem pregătiţi în acest moment: "2024 este suficient de departe ca să putem fi pregătiţi până atunci. Dar, dacă ne uităm la situaţia de acum, la lipsa de reforme structurale, ar fi hazardat să spun acum că suntem pregătiţi. Că vom fi pregătiţi - cu certitudine, cu toţii ne dorim să devenim membrii în zona euro şi, la momentul potrivit vom fi pregătiţi."

Şeful statului a precizat că "astfel de declaraţii s-au tot făcut în România". "Şi acum câţiva ani a fost o declaraţie că în 2019 vom fi, pe urmă în 2021. În general, este bine să se facă astfel de declaraţii de intenţie, că vrem, dar a stabili acum termene fixe mi se pare încă devreme", a afirmat Iohannis.

Pe 4 decembrie, la Bruxelles, premierul Viorica Dăncilă a declarat că va depune diligenţele necesare pentru ca România să acceadă în zona euro în anul 2024.

Şeful statului a amintit că va participa vineri, la Bruxelles, şi la Summitul zonei euro în format extins. "Câteva chestiuni destul de complexe vor fi discutate şi acolo. În afară de temele care ţin strict de zona euro, este o temă care probabil va fi dezbătută mai pe larg şi anume acel buget destinat zonei euro, dar care să facă parte din bugetul mare al Uniunii şi aici cred că o să fie o dezbatere un pic mai amplă", a spus Iohannis.

În ceea ce priveşte preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, preşedintele a subliniat că a trimis un mesaj optimist: "Am avut eu grijă să fie un mesaj optimist, am spus chiar eu în plen că România este pregătită. I-am asigurat pe cei din Consiliu şi cred că lucrurile or să meargă bine."

Ar fi ciudat ca opoziţia să renunţe la moţiunea de cenzură, a declarat  Iohannis, la Bruxelles. ”Moţiunea este principalul instrument al opoziţiei în Parlament. Este un test important şi pentru opoziţie, şi pentru putere”, a spus şeful statului. Moţiunea de cenzură intitulată "Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!", iniţiată de PNL, USR şi PMP, a fost depusă, vineri, la Parlament. Documentul este semnat de 163 de parlamentari.

Similare