Romania La Zi

Judeţul Bistriţa-Năsăud - oficial în Cartea Recordurilor, prin portul popular şi dansurile tradiţionale

post-img

Judeţul Bistriţa-Năsăud a stabilit, duminică, două recorduri mondiale. Primul, de cea mai mare mulţime de oameni îmbrăcaţi în costume populare, adunaţi în acelaşi loc, şi al doilea, de cel mai mare dans tradiţional românesc. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, pe pagina sa de socializare.

Numărătoarea oficială a persoanelor care au participat, duminică, la acţiunile organizate pe stadionul din oraşul Năsăud, în vederea intrării în Cartea Recordurilor, a arătat că au fost prezente 9.506 persoane îmbrăcate în costume populare, în condiţiile în care numărul minim acceptat ar fi fost de 4.500. 

„Oficial! Judeţul Bistriţa-Năsăud a stabilit două recorduri mondiale, acreditate oficial de Guinness World Record! (...) Cred că aceste cifre spun totul! E oficial faptul că judeţul Bistriţa-Năsăud este capitala mondială a românismului şi a tradiţiilor folclorice! Acest lucru este meritul fiecărui om al judeţului nostru şi al tuturor celor care astăzi au deschis lada de zestre şi au arătat lumii întregi că noi, aici, ştim să ne preţuim ţara, valorile, trecutul, prezentul şi viitorul! Mă înclin în faţa voastră, dragii mei, şi sunt onorat să pot să scriu istorie alături de dumneavoastră, cei mai minunaţi oameni de pe acest pământ!”, a fost reacţia de pe Facebook a preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, după înmânarea certificatelor. 

La evenimentul de la Năsăud, prin care s-a marcat şi Ziua Naţională a Portului Tradiţional, au participat, pe lângă simpli cetăţeni, ansambluri folclorice din toate primăriile judeţului Bistriţa-Năsăud, dar şi din judeţele Covasna, Galaţi, Hunedoara, Maramureş, Teleorman, Cluj, Sălaj şi din municipiul Bucureşti. 

Lor li s-au alăturat oficialităţile locale, îmbrăcate, de asemenea, în straie tradiţionale, dar şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Alexandru Pugna, secretarul de stat în Ministerul Turismului, Bogdan Tomoiagă, europarlamentarul Victor Negrescu, deputaţi şi senatori din judeţul Bistriţa-Năsăud şi din alte colţuri ale ţării. 

Ziua Portului Popular în Ţara Năsăudului a fost organizată de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Primăria oraşului Năsăud, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Ministerul Turismului.