Romania La Zi

Iohannis: Staţi acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!

post-img

Preşedintele Klaus Iohannis are, la ora 12:30, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind măsurile care se impun în contextul prelungirii stării de urgenţă cu Prim-ministrul României şi cu alţi miniştri ai guvernului. Înaintea şedinţei, şeful statului a făcut o declaraţie de presă în care a anunţat că va cere premierului şi ministrului de Interne să revină asupra acordului dintre MAI şi Patriarhie şi a făcut apel din nou la cetăţeni să rămână acasă, scrie stiriletvr.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să revină asupra acordului încheiat între Ministerul de Interne şi Biserica Ortodoxă Română.  Şeful statului a arătat că că nu este momentul pentru relaxare în acest moment.

„Ca să fie foarte, foarte clar şi poate nu a ajuns la toată lumea. Cuvântul de ordine e: staţi acasă! E regretabil să observăm că cele mai multe intenţii creează cele mai mari complicaţii. Aşa pare că se întâmplă cu un aşa zis acord între MAI şi BOR”, a spus presedintele, care a subliniat că explicaţiile pe marginea acestui acord au fost „prea optimiste”.

Iohannis şi-a încheiat declaraţia cu un avertisment dur: „Staţi acasă, altfel, după sărbători vom avea înmormântări!”

Şedinţa vine în contextul în care preşedintele a prelungit perioada stării de urgenţă şi a măsurilor extraordinare până pe 15 mai şi a dat asigurări că Executivul va lua măsuri pentru securitatea alimentară a populaţiei.