Romania La Zi

Iohannis, după Consiliul European: Ne luptăm să obţinem o sumă considerabil mai mare pentru România în următorul exerciţiu bugetar

post-img

Preşedintele Klaus Iohannis a participat vineri la reuniunea Consiliului European în format videoconferinţă. Şeful statului spune că va cere fonduri mai multe pentru România în următorul exerciţiu bugetar, faţă de actualul exerciţiu, care a avut o alocare de 44 de miliarde de euro.

Klaus Iohannis a făcut declaraţii la finalul întrunirii liderilor europeni. El a anunţat că viitorul buget UE se va discuta împreună cu fondurile de relansare a economiei, în contextul crizei declanşate de pandemia de coronavirus, scrie Digi24.

„Ne-am înţeles să discutăm în continuare bugetul multianual şi fondul de recuperare la pachet, să le îmbinăm. Pe de altă parte, s-a văzut astăzi, în videoconferinţă, că încă este nevoie de destul de multe discuţii pentru a pune toate lucrurile la punct. Încă nu toată lumea este lămurită cum trebuie abordată suma finală pentru fondul de recuperare şi, de asemenea, trebuie să mai discutăm anumite condiţii în care se pot acorda aceste sume”.

Şeful statului a vorbit şi despre fondurile alocate României de la bugetul european, pentru viitorul exerciţiu financiar, 2021-2027.

„În actualul exerciţiu bugetar, România a primit, a avut dreptul la 44 de miliarde de euro. Eu, şi împreună cu mine întreaga echipă a României, ne luptăm ca să obţinem o sumă considerabil mai mare pentru următorul exerciţiu bugetar şi, de asemenea, ne luptăm ca să obţinem condiţii de implementare favorabile pentru România. Asta înseamnă bani pentru dezvoltare economică, pentru mediul de sănătate, pentru autostrăzi şi pentru căi ferate, pentru apă şi canalizare, pentru educaţie, pentru energie regenerabilă şi multe alte lucruri. Cred că este evident că România are nevoie de bani europeni pentru a ajunge din urmă media ţărilor din Uniunea Europeană”, a mai arătat Klaus Iohannis.