Romania La Zi

Investiţii de peste 57 milioane de euro în domeniul apei potabile, în judeţul Caraş-Severin

post-img

57,4 milioane de euro din Fondul de Coeziune vor fi investiţi în infrastructura de distribuţie, gestiune şi tratarea apei din judeţul Caraş-Severin. Locuitorii din judeţ vor beneficia pentru prima dată de acces continuu la apă potabilă de calitate.

"Uniunea Europeană, prin politica de coeziune, face investiţii pentru ca fiecare cetăţean să aibă acces la apă curată şi sănătoasă şi, în acelaşi timp, pentru a proteja mediul", a subliniat comisarul european pentru politică regională Corina Creţu.

Proiectul include, printre altele, construcţia sau renovarea a peste 120 de kilometri din reţeaua de distribuţie a apei potabile, reabilitarea a 20 de rezervoare şi extinderea reţelei de canalizare cu peste 160 de kilometri.

El va contribui la protejarea mediului înconjurător, în special prin limitarea infiltraţiilor de apă uzată în sol, într-o zonă în care trăiesc aproape 138 de mii de persoane.

Lucrările urmează a fi finalizate în vara anului 2018.