Investiţii de milioane de lei în infrastructura educaţională din Târgu Ocna
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Investiţii de milioane de lei în infrastructura educaţională din Târgu Ocna

Patru contracte de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a doua, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România, au fost semnate de viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, la Târgu Ocna, judeţul Bacău.

Contractele, în valoare de peste 18 milioane de lei, vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de învăţământ din oraş. Este vorba despre construirea şi dotarea unui centru multifuncţional de tip creşă, de modernizarea şi dotarea Colegiului Naţional „Costache Negri”, precum şi de reabilitarea, modernizarea şi dotarea a două grădiniţe: Piticot A  şi Piticot B.

„La nivelul Guvernului, privim educaţia ca pe un factor strategic de dezvoltare. Educaţia a fost şi va rămâne un domeniu de interes major, mereu pe agenda publică şi care este o prioritate de guvernare. Investind în învăţământ, investim, de fapt, în copiii noştri şi în viitorul acestora. De aceea, contractele pe care le semnăm astăzi sunt extrem de importante pentru oraşul Târgu Ocna şi pentru judeţul Bacău, întrucât avem datoria să le asigurăm copiilor noştri accesul la un învăţământ de calitate, în creşe, grădiniţe şi şcoli reabilitate şi modernizate”, a afirmat viceprim-ministrul Paul Stănescu.

Prin PNDL 2, MDRAP asigură finanţarea pentru 9.500 de obiective de investiţii, dintre care 2.500 de creşe şi grădiniţe şi 2.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar.

PNDL este un program de finanţare multianual, ce are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie în vederea asigurării unui climat investiţional atractiv pentru localităţile României.

Pot beneficia de finanţare, în cadrul PNDL, unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, respectiv comunele, municipiile şi oraşele, inclusiv pentru satele componente ale acestora, judeţele, precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condiţiile legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.
Similare