Romania La Zi

Guvernul României a aprobat Planul de Relansare şi Rezilienţă. Urmează negocierile cu Comisia Europeană

post-img

Premierul Florin Cîţu a anunţat miercuri, după şedinţă de guvern, că Executivul a aprobat memorandumul privind Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă. Memorandumul mandatează ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene să negocieze cu Comisia Europeană proiectele pentru care România ar urma să primească aproape 30 de miliarde de euro.

„A fost aprobat astăzi memorandumul care mandatează ministerul Proiectelor Europene pentru a negocia forma pe care o avem astăzi a PNRR. Am cerut ministerelor să se implice pentru a ne asigura că proiectele importante vor fi incluse în forma finală”, a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit documentului pus luna trecută în dezbatere publică, Guvernul a bugetat prin PNRR cheltuieli de peste 41 de miliarde de euro, mai mari decât suma destinată României, aproximativ 29,2 miliarade de euro.

După aprobarea memorandumului, urmează negocierea cu Comisia Europeană pe fiecare componentă în parte.

Banii care vor fi alocaţi de Uniunea European prin PNRR trebuie cheltuiţi până în 2026, dată până la care toate proiectele finanţate prin acest program trebuie finalizate. În caz contrar, sumele trebuie returnate.