Romania La Zi

2017 a fost declarat de Guvernul de la Bucureşti „Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – 100”

post-img

Guvernul României a declarat printr-o hotărâre anul 2017 - “Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – 100”, dedicat comemorării a 100 de ani de la sacrificiul ostaşilor români în luptele care au avut loc în aceste localităţi. Ministerul Apărării Naţionale va organiza manifestări culturale, artistice, cu caracter simbolic, precum şi alte acţiuni cu tematică prilejuită de acest eveniment.

Astfel, va fi continuată seria manifestărilor şi acţiunilor dedicate Centenarului Marelui Război, prin marcarea principalelor evenimente istorice ale anului 1917 – Bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz – şi comemorarea eroilor români care şi-au pierdut viaţa în aceste lupte.

Victoriile ostaşilor români din vara anului 2017 au avut o importanţă deosebită, cu preţul a nenumărate jertfe, fiind realizată Marea Unire de la 1 decembrie 1918.