Romania La Zi

Grindeanu: Dacă moţiunea va trece, vom ajunge la mâna preşedintelui Iohannis şi PSD-ul va pierde guvernarea

post-img

"Dacă moţiunea va trece, atunci vom ajunge la mâna preşedintelui Iohannis", a declarat premierul României, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

"Există riscul, deloc dorit, să ajungem la alegeri anticipate, iar convingerea mea este că PSD-ul va pierde guvernarea", a spus Sorin Grindeanu.

Declaraţii ale premierului Sorin Grindeanu:

-Dacă citiţi moţiunea de cenzură de astăzi, o să vedeţi că nu e motivată. E dorinţa unui singur om de a-şi dărâma propriul guvern şi de a avea puterea absolută.

-Există suficienţi colegi din PSD care nu sunt de acord cu modul în care Liviu Dragnea conduce PSD-ul. Dacă moţiunea va trece, atunci vom ajunge la mâna preşedintelui Iohannis. Colegii mei să fie conştienţi că fiecare bilă pe care o vor băga în favoarea moţiunii înseamnă mai puţină putere pentru PSD şi mai multă pentru preşedintele Iohannis. Există riscul, deloc dorit, să ajungem la alegeri anticipate. Şi munca tuturor membrilor PSD va fi pierdută. Eu îmi doresc în România stabilitate, inclusiv în PSD.