„Nu sunt un erou. Ce merit am eu că am trăit? Eroi sunt cei care şi-au lăsat oasele pe acolo. (…) Eu trebuia să mor, demult, la Kursk. Acum trăiesc suplimentar”, spunea Gheorghe Cojocea spre finalul vieţii. După bătălia de la Kursk, a fost avansat la gradul de locotenent, în cadrul unei ceremonii la care au participat Hitler, Goering sau Goebbels.
Gheorghe Cojocea s-a născut în aprilie 1922, la Herculane. Tatăl lui a luptat în Primul Război Mondial la Mărăşeşti şi s-a stabilit la Herculane, pentru că după război a fost detaşat la o unitate militară din zonă. Totodată, bunicul lui Gheorghe Cojocea a făcut parte din trupele de dorobanţi care au luptat în Bulgaria, în timpul Războiului de Independenţă, scrie europafm.ro.
Cu un asemenea arbore genealogic, e de înţeles faptul că Gheorghe Cojocea a optat pentru o carieră militară. S-a înscris la Liceul Militar din Cernăuţi, pe care l-a terminat în 1942, în timpul Războiului Mondial. România era pe atunci aliata Germaniei Naziste, iar cei mai buni elevi din liceele militare au fost trimişi la specializare în Germania.
Printre cei 30 de tineri români trimişi să înveţe cu militarii Wermacht-ului s-a numărat şi Cojocea, repartizat la Şcoala de Tancuri din Berlin. După absolvire, a făcut 100 de zile de practică, dar pe timp de război, asta a însemnat instrucţie pe front.
Iniţial, ar fi trebuit să meargă în Sahara, dar a pretins că nu poate consuma hrană la conservă, din cauza unor probleme la stomac. Prin urmare, Gheorghe Cojocea a fost trimis pe Frontul de Est, unde a luat parte la bătălia de tancuri. A fost singurul supravieţuitor român al bătălii de la Kursk, pe care a relatat-o în cartea „Pumnul de fier”.
A fost trimis înapoi în România cu câteva zile înainte de 23 August 1944, dată la care România s-a întors împotriva Germaniei Naziste. Pe timpul ocupaţiei sovietice şi apoi, a dictaturii Comuniste, Gheorghe Cojocea a avut o soartă ceva mai blândă decât restul militarilor de carieră care au luptat împotriva URSS-ului. Gheorghe Cojocea a fost dat afară din Armată, după ce autorităţile şi-au format propriile cadre ale unei şcoli de tancuri.
Astfel acesta a ajuns să lucreze în cadrul întreprinderii „Prototip”, vreme de mulţi ani şi a fost reprimit în Armată la insistenţele unor foşti elevi de-ai săi. Chiar dacă a fost permanent urmărit de Securitate şi nu a ieşit la pensie cu gradul care i se cuvenea, acesta nu a făcut închisoare, aşa cum s-a întâmplat cu cei mai mulţi militari de carieră din generaţia sa. Gheorghe Cojocea s-a stins în septembrie 2012.
Cu un asemenea arbore genealogic, e de înţeles faptul că Gheorghe Cojocea a optat pentru o carieră militară. S-a înscris la Liceul Militar din Cernăuţi, pe care l-a terminat în 1942, în timpul Războiului Mondial. România era pe atunci aliata Germaniei Naziste, iar cei mai buni elevi din liceele militare au fost trimişi la specializare în Germania.
Printre cei 30 de tineri români trimişi să înveţe cu militarii Wermacht-ului s-a numărat şi Cojocea, repartizat la Şcoala de Tancuri din Berlin. După absolvire, a făcut 100 de zile de practică, dar pe timp de război, asta a însemnat instrucţie pe front.
Iniţial, ar fi trebuit să meargă în Sahara, dar a pretins că nu poate consuma hrană la conservă, din cauza unor probleme la stomac. Prin urmare, Gheorghe Cojocea a fost trimis pe Frontul de Est, unde a luat parte la bătălia de tancuri. A fost singurul supravieţuitor român al bătălii de la Kursk, pe care a relatat-o în cartea „Pumnul de fier”.
A fost trimis înapoi în România cu câteva zile înainte de 23 August 1944, dată la care România s-a întors împotriva Germaniei Naziste. Pe timpul ocupaţiei sovietice şi apoi, a dictaturii Comuniste, Gheorghe Cojocea a avut o soartă ceva mai blândă decât restul militarilor de carieră care au luptat împotriva URSS-ului. Gheorghe Cojocea a fost dat afară din Armată, după ce autorităţile şi-au format propriile cadre ale unei şcoli de tancuri.
Astfel acesta a ajuns să lucreze în cadrul întreprinderii „Prototip”, vreme de mulţi ani şi a fost reprimit în Armată la insistenţele unor foşti elevi de-ai săi. Chiar dacă a fost permanent urmărit de Securitate şi nu a ieşit la pensie cu gradul care i se cuvenea, acesta nu a făcut închisoare, aşa cum s-a întâmplat cu cei mai mulţi militari de carieră din generaţia sa. Gheorghe Cojocea s-a stins în septembrie 2012.
