Romania La Zi

FOTO. Sebastian Ghiţă a fost prins la Belgrad. El era împreună cu fratele său şi avea un document de identitate fals

post-img

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut de poliţişti în cursul nopţii de joi spre vineri, în Belgrad. El avea înfăţişarea schimbată şi era însoţit de fratele său, Alexandru Ghiţă, în momentul capturării.

Potrivit ministrului de Interne Carmen Dan, cei doi au fost legitimaţi, însă Sebastian Ghiţă avea documente false, de Slovenia. În prezent, Ghiţă se află în sediul Poliţiei Belgrad. El parcursese nouă state în cele patru luni de când a fugit din România.

''În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, a fost localizat şi reţinut inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian. În momentul depistării, el a prezentat pentru legitimare documente false care prezintă însemnele unui stat din UE. În prezent se derulează procedura legală în astfel de situaţii. Mulţumim reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa, precum şi partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz. Schimbul de date şi informaţii a avut loc prin CCPI, ENFAS si PNR'', precizează IGPR.

Omul de afaceri ar urma să fie extrădat. Autorităţile române pregătesc actele pentru această procedură.

Curtea de Apel Ploieşti a respins, pe 3 aprilie, contestaţia formulată de fostul deputat Sebastian Ghiţă faţă de decizia Tribunalului Prahova de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă pe numele său.

Instanţa a dispus arestarea preventivă a lui Ghiţă şi pentru constituire de grup infracţional organizat. Potrivit deciziei postate pe portalul instanţelor de judecată, magistraţii au respins ca nefondată contestaţia fostului deputat.

De asemenea, instanţa a admis contestaţia procurorilor DNA Ploieşti şi a dispus arestarea preventivă a lui Ghiţă şi pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, pe o perioadă de 30 de zile, care se calculează de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

Tribunalul Prahova a dispus, în data de 15 martie, emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă în dosarul în care acesta este cercetat de DNA Ploieşti pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Pe 5 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, după ce acesta a dispărut şi nu s-a mai prezentat la IPJ Prahova, încălcând astfel termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi din Poliţie şi Parchete.