Romania La Zi

Fonduri nerambursabile, în valoare de 90,6 milioane de lei, aprobate pentru 11 localităţi din judeţul Brăila

post-img

Patru tronsoane de drum judeţean, care deservesc 11 localităţi din judeţul Brăila, vor fi modernizate în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional. Contractul de finanţare a fost semnat astăzi de vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene din România.

Este al şaselea contract de finanţare cu fonduri europene pentru îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională. Drumul vizat se desfăşoară pe teritoriul administrativ al judeţului Brăila, pe o lungime de 61,12 kilometri şi va asigura conectivitate directă la coridorul de transport Brăila–Buzău. Acesta traversează următoarele localităţi: Gulianca, Ariciu, Mihail Kogălniceanu, Boarca, Racoviţa, Custura, Grădiştea, Suteşti, Ianca, Bordei Verde, Viziru.

„Există proiecte ce pot fi duse la bun sfârşit doar în parteneriat şi mă bucur să văd că acest model se extinde la nivelul administraţiei publice locale. Investiţia care a primit finanţare este implementată în parteneriat de consiliul judeţean Brăila, oraşul Ianca şi cele şapte comune beneficiare ale proiectului. Este estimat că acest drum modernizat va deservi cei peste 33.000 de locuitori, peste 1.200 de agenţi economici, 56.000 de turişti cazaţi anual, în medie, în zonă şi pe cei aflaţi în tranzit”, a declarat Sevil Shhaideh.

Valoarea totală a investiţiei este de 93,4 milioane de lei, dintre care valoarea finanţării nerambursabile alocate este de 90,6 milioane de lei  (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

În Programul de Guvernare sunt prevăzute, prin intermediul Programului Operaţional Regional, 8,25 de miliarde de euro.