Romania La Zi

Festivităţi de Ziua Marinei. Ediţii speciale TVR la 09.45 şi 19.00. Cele mai frumoase momente ale spectacolului oferit de Forţele Navale Române, pe StirileTVR.ro

post-img

Litoralul românesc e gata să primească zeci de mii de turişti de Ziua Marinei. Cei mai mulţi şi-au propus să renunţe la o zi de plajă ca să fie prezenţi la cel mai mare spectacol naval. Festivităţile de pe faleza Constanţei vor implica zeci de nave, avioane de luptă şi mii de militari. Programul oficial începe la ora 10.00, iar festivităţile vor fi transmise în direct de TVR 1.

Spectacolul de Ziua Marinei, organizat pe esplanada din faţa clădirii Comandamentului Flotei, începe la ora 10.00, când, în acordurile Imnului Naţional, va fi ridicat Drapelul României.

Peste 10 mii de turişti şi constănţeni sunt aşteptaţi să vadă cel mai mare spectacol naval din România.

În anul Centenarului, de Ziua Marinei vor defila şi militari britanici, italieni şi ucraineni.

Pentru ca totul să iasă perfect, peste 100 de jandarmi vor fi prezenţi la eveniment, iar poliţiştii rutieri vor restricţiona traficul rutier din zona Portului Constanţa.

Zilele libere de Ziua Marinei au umplut hotelurile de pe litoral. Abia dacă se mai găseşte o cameră liberă.

Un concert de fanfară şi retragerea cu torţe a marinarilor vor marca încheierea festivităţilor.