Romania La Zi

Faţa nevăzută a summitului european de la Sibiu. Măsurile de securitate au fost la cel mai înalt nivel

În Sibiu, capitala politică a Europei pentru o zi, măsurile de securitate au fost la cel mai înalt nivel. Sute de poliţişti, jandarmi, ofiţeri ai SRI şi ai altor structuri de intervenţie au fost mobilizaţi să asigure ordinea şi protecţia oficialilor europeni dar şi a civililor. Până şi aerul din centrul istoric, unde a avut loc summitul, a fost verificat să nu fie contaminat cu substanţe chimice periculoase. Urmăriţi un reportaj de Cătălin Deacu.

Pe aeroport, poarta de intrare în ţara a celor 27 de şefi de stat sau de guverne, sunt măsuri de securitate fără precedent.

Avioanele militare sunt ridicate de la sol pentru a elimina orice ameninţare.

Delegaţiile oficiale sunt transportate sub escorta la hoteluri pe un culoar unic. În mai puţin de zece minute, oficialii europeni ajung la destinaţie.

Serviciul de protecţie şi paza a avut ca principală misiune asigurarea protecţiei şefilor de stat şi de guvern şi a oficialilor europeni pe toată durata şederii lor în România.

În parcările hotelurilor, oficialii europeni sunt aşteptaţi de jandarmi cu arma la vedere.

Jandarmeria, poliţia, poliţia de frontieră şi IGSU au început pregătirile pentru acest summit de mai multe luni.

Principalele misiuni fiind protecţia participanţilor, asigurarea intervenţiilor în caz de urgenţe medicale, prevenirea incidentelor de orice fel.

Ofiţerii SRI sunt pregătiţi să intervină cu roboti în situaţia în care descoperă colete suspecte, cu explozibil.

În hotelurile hotelurilor până şi angajaţii trec prin filtre de securitate.

În centrul istoric, unde au loc lucrările summitului, civilii au acces doar după ce sunt controlaţi. Pe străzi, sunt montate camera de supraveghere, la tot pasul, gurile de canal sunt sigilate.

În ziua summit-ului până şi aerul a fost verificat să nu fie contaminat cu o tehnologie de ultimă generaţie. Spitale mobile au fost ridicate în zonă.

În total, sute de lucrători ai forţelor de ordine şi de securitate au fost mobilizaţi în perioada summitului.

Marele eveniment s-a încheiat fără incidente.