Romania La Zi

Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision 2019, şi echipa ei au făcut şedinţa foto de promovare

Mult a fost, puţin a rămas până la momentul în care Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision 2019, va cânta pe scena din Tel Aviv. Cresc emoţiile, iar pregătirile au intrat în linie dreptă. Recent, artista şi echipa ei au făcut şedinţa foto de promovare. Un shooting ce te duce cu gândul la soare, mare şi distracţie.

Luaţi de ...val, Ester Peony şi Alex Şerbu, compozitorul piesei "On a Sunday" au mărturisit că de şase ani formează un cuplu nu doar pe scenă.

Şi împreună vor fi şi pe scena din Tel Aviv, pe 16 mai, în a doua semifinală a concursului Eurovision.

Până atunci Ester Peony îşi continuă turneul de promovare.

Weekendul acesta va semna condica de prezenţă la Eurovision PreParty, concertul de promovare din Madrid.

La eveniment au fost invitaţi artişti care au urcat pe scena Eurovision: Alfred García, Imri si Las Ketchup sunt câtiva dintre ei.

Imagini de la petrecerea din Capitala Spaniei vedeţi, duminica, la emisiunea "Destinaţia Tel Aviv", imediat după Telejurnalul de la miezul zilei.