Romania La Zi

Dăncilă despre Kovesi: Atât timp cât există anumite aspecte legate de domnia sa, eu personal nu cred că este oportună o susţinere. Decizia va fi luată în PSD

post-img

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat vineri că, atât timp cât mai există unele aspecte legate de persoana fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi, nu este oportună o susţinere a sa pentru funcţia de procuror şef european. Premierul a subliniat că aceasta este opinia sa personală, iar o decizie va fi luată în forurile statutare ale PSD.

"Opinia mea personală este că fiecare trebuie să îşi lămurească anumite lucruri atunci când candidează pentru o funcţie şi acest lucru ar fi şi în beneficiul domniei sale. Atâta timp cât există anumite aspecte legate de domnia sa, eu personal nu cred că este oportună o susţinere. Dar acest lucru îl vom stabili în forurile statutare, din punct de vedere al partidului. Aceasta este opinia mea şi sunt constantă opiniilor pe care le am. (...) De fiecare dată am spus că, atunci când cineva accede într-o anumită funcţie, nu trebuie să aibă semne de întrebare referitoare la activitatea sa. Şi acest lucru îl gândesc pentru toate persoanele, nu neapărat pentru doamna Kovesi. Doamna Kovesi a fost revocată în timpul unui ministru care făcea parte din guvernul pe care îl conduc şi susţin ceea ce am spus şi atunci", a declarat Viorica Dăncilă la Ambasada Franţei, citată de Agerpres.

Potrivit unor surse, Jean-François Bohnert, contracandidatul lui Kovesi la Parchetul European, va fi numit la şefia Parchetului financiar francez. Kovesi rămâne astfel singură în cursa pentru postul de procuror-şef european.

Negocierile între Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene pentru desemnarea procurorului-şef european s-au încheiat în aprilie fără niciun acord. Dosarul a rămas pe agenda noului  Parlament European, format după alegerile europene din mai.

Reprezentanţii Parlamentului European şi cei ai Consiliului UE au avut trei runde de negocieri - în 20 martie, 27 martie şi 4 aprilie.

În reuniunea din 4 aprilie, echipa de negociere a Parlamentului European a reiterat că Laura Codruţa Kovesi rămâne candidatul preferat al instituţiei pentru a deveni primul procuror-şef al noului Parchet European şi a cerut Consiliului să îşi reconsidere poziţia.

De partea lor, negociatorii Consiliului UE au reiterat la acel moment sprijinul puternic pentru candidatul francez, Jean-François Bohnert.